Nicușor Dan, mesaj criptic despre viitorul lui Ilie Bolojan la Palatul Victoria
Președintele Nicușor Dan a...
Curtea de Conturi a dat publicității un raport în care arată că în Portul Constanța sunt mari deficiențe și recomandă analizarea cauzelor care au dus la nerealizarea proiectelor de investiții, precum și luarea măsurilor necesare în vederea utilizării infrastructurii portuare în condiții de eficiență economică, acestea fiind numai o parte din problemele constatate.
După cum am mai scris, Uniunea Europeană a emis o directivă (Directiva (UE) 2022/2041) privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană.
Burduja a anunțat că prețurile facturate la gaze naturale au înregistrat o diminuare de până la 25%
Ministerul Energiei a anunțat o scădere semnificativă a prețurilor la gazele naturale și electricitate în luna aprilie, în comparație cu prețurile maximale plafonate.
COTAR cere retragerea unei propuneri legislative abuzive pe care o reclamă și la UE
Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) a adresat o scrisoare deschisă autorităților naționale și ale Uniunii Europene, exprimându-și îngrijorarea cu privire la un proiect legislativ aflat în dezbaterea Camerei Deputaților.
Patronatele, îngrijorate de creșterea continuă a deficitului bugetar
Conform datelor prezentate de Confederația Patronală Concordia, deficitul bugetar în România nu doar că nu scade, ci crește, după primul trimestru al acestui an.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Președintele Nicușor Dan a...
Premierul Ilie Bolojan a explicat că decizia privind...
TikTok a anunțat joi...
Premierul Ilie Bolojan...
Indiferent ce se întâmplă în...
Dezvoltatorii imobiliari vor fi obligați să le ofere...
Banca Națională a României a...
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)...
Membrii comisiilor pentru...
Producătorul elvețian de...
Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus în...
Nicușor Dan a dat asigurări...
Bursa de Valori București a...
Ciprian Ciucu anunță măsuri...
Loteria Română organizează licitaţie deschisă pentru...
Ilie Bolojan atrage atenția...
Luni, 26 ianuarie, este una...
Marii investitori instituționali din Europa de Nord...
Ministerul Finanțelor a...
Confederaţia patronală IMM...
Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...
Preşedintele american Donald...
Guvernul propune tăierea cu 85%...