Ştirile dimineţii. Cele mai importante informaţii, la începutul zilei de sâmbătă

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Bună dimineața!
Bună dimineața!
Grupaj de ştiri. 

Iniţiativă pentru ca românii să achite CASS pentru o singură sursă de venit

A fost depusă la Senat o propunere legislativă pentru modificarea art.155 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal.

Pachete cu produse alimentare 2024. Cine primeşte şi care sunt condiţiile de acordare

Autorităţile au anunţat că programul de distribuire a cutiilor cu pachete alimentare va continua şi în 2024. 

Vouchere alimente în 2024: 250 lei din două în două luni. Află detalii: condiţii, beneficiari, telefoane utile

Programul prin care românii cu venituri reduse primesc, o dată la două luni, pe carduri, câte 250 de lei pentru a-şi cumpăra alimente va continua şi anul viitor. Vestea a fost dată joi, de Adrian Câciu, ministrul Fondurilor Europene. 

Pesta porcină africană în România. Florian Dumitru: România riscă să nu mai primească nicio despăgubire

Discuțiile pe tema pestei porcine africane fac obiectul emisiunii D`Economic News de astăzi iar invitatul lui Alex Vlădescu este Florian Dumitru, vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură.

Benzi unice dedicate în București. Viceprimarul Bujduveanu, despre cum se va schimba traficul în Capitală

Viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu, a vorbit, în cadrul interviurilor DCNews, despre problemele de trafic din București, dar și despre planurile și soluțiile menite să le rezolve. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Documente ANAF. Foto: AI - Freepik.com
Sediu OCDE / Foto: OCDE
Dobanzi. Foto: Freepik.com
Bani
Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Contabil / Foto: Freepik

Decizie ANAF: Formularul 204 intră pe reguli stricte

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...

Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Așa se văd lucrurile la Bruxelles
Curs valutar

Curs BNR: euro stabil, dolar în scădere, aurul urcă din nou

Leul a avut o evoluție mixtă în raport cu principalele...

BVB
ANAF / Foto: DCBusiness
Mugur Isărescu / Foto: Arhivă

CONFERINȚA "Quo Vadis 2026!" - Ediția a VIII-a

Ediția din 2026 a conferinței Quo Vadis continuă...

Sprijin pentru IMM-uri

Schema de ajutor de minimis pentru IMM-uri, aprobată de MIPE

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a...

Magazin de haine. Foto: Frepik.com
Dumitru Chisăliță / Foto: Cristian Nistor / Agerpres
Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
Rompetrol

Rompetrol mai pune 13 benzinării pe hartă, din 2026

Rompetrol va inaugura, în 2026, un număr de 13 noi...

Inspector antifraudă, ANAF
Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Pompe petroliere / Foto: Freepik
Dacia 1300 / Foto: Pexels
Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC)
Tren de marfă / FOTO: Freepik
Bursă / Foto: Freepik

pixel