Ministerul Finanţelor a publicat pachetul de relansare economică - Document
Informaţiile aşteptate de...
Veşti bune din Parlament. Modificarea aşteptată de părinţi privind alocaţia pentru copii
A trecut de Senat şi se află acum la Camera Deputaţilor - cameră decizională în acest sens, un proiect de Lege pentru modificarea alin.(4) al art.6 din Legea nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat ca urmare a depăşirii termenului de adoptare, potrivit art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României republicată şi se află, acum, la Camera Deputaţilor pentru dezbatere şi vot.
Vor fi acordate tichete de 210 lei/lună. Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial
Informaţiile zilei privind tichetele care vor fi acordate în perioada următoare.
A fost publicat în Monitorul Oficial ordinul emis de miniştrii Finanţelor şi Culturii privind stabilirea valorii sumei indexate care se acordă sub formă de tichete culturale pentru semestrul I al anului 2024.
Când sunt alimentate cardurile sociale cu următoarea tranşă de 250 de lei
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a anunţat, oficial, când vor fi alimentate cardurile pentru alimente cu următoarea tranşă de 250 de lei, aferentă lunii aprilie.
Amintim faptul că, începând cu acest an, persoanele vulnerabile cu venituri nete mai mici de 2.000 lei vor beneficia de cardurile sociale pentru alimente și mese calde în valoare de 250 lei, o dată la două luni. Anterior, au beneficiat de acest sprijin persoanele cu venituri nete mai mici de 1.700 lei. Majorarea plafonului a fost propusă MIPE, iar tot din acest an, aceleași categorii de persoane vulnerabile vor beneficia, de 2 ori pe an, de pachete cu alimente.
Vor mai fi alimentate cardurile de energie şi în iarna următoare? Răspunsul autorităţilor
Redacţia DC Business a întrebat Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene dacă va mai continua programul cardurilor de alimente după încheierea acestui sezon rece.
Reamintim că MIPE a prelungit doar valabilitatea actualelor carduri de energie, nu întregul program. Deci prelungirea cu două luni, până la 31 mai înseamnă că până la acea dată vor putea fi folosite sumele necheltuite, nu vor fi încărcate cu alte fonduri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Informaţiile aşteptate de...
ACUE atrage atenţia asupra...
Curs valutar BNR, 5 februarie...
Ministrul Finanțelor,...
ANAF a publicat în Monitorul...
Bursa de Valori București a...
Demers pentru stimularea...
Guvernul României are pe agenda...
O liberalizare treptată a...
Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...
Facturile mai mari la energie...
Sprijin pentru industrie și...
România se află într-o situație...
Ilie Bolojan anunță pași...
Banca Națională a României...
The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...
Transelectrica și Georgian...
Ilie Bolojan a anunțat miercuri...
Bursa de Valori Bucureşti a...
Documentul a fost publicat,...
Statele UE au aprobat miercuri...
Sectorul turistic din România...
Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.