Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Știrile dimineții
Știrile dimineții

Viața la bloc. Faci pușcărie dacă ai astfel de echipamente în casă

O lege intrată recent în vigoare prevede pedepse cu închisoarea pentru cei care își instalează în casă dispozitive care pun în pericol viața colocatarilor dar și siguranța clădirii.

China schimbă discursul. Cere protejarea ucrainenilor. Mesaj trimis lui Lavrov

China care până acum părea că stă alături de Rusia, azi și-a schimbat retorica prin vocea ministrului său de Externe.

Anonymous a publicat baza de date a Ministerului Economiei din Rusia

Colectivul Anonymous spune într-un mesaj pe Twitter să a spart serverele Ministerului rus al Economiei.

Bursele americane au deschis în scădere. Războiul din Ucraina își spune cuvântul

La începutul ședinței de tranzacționare, indicele Dow Jones a pierdut 126,91 puncte, sau 0,37%, cobrând la 33.765,69 puncte, iar indicele mai larg Standard & Poor's 500 a cedat 0,19%, până la 4.365,28 puncte.

Agenția Internațională pentru Energie pune pe piață stocuri de petrol după ce barilul a depășit 100$

Statele Unite și alte economii importante au convenit asupra punerii pe piață a stocurilor de petrol după ce invazia Rusiei în Ucraina a împins prețul țițeiului la peste 100 de dolari pe baril. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Tineri analizează grafice / Foto: Freepik
BNR
Investiții / Foto: Freepik
Ionuț Dumitru, analist economic
Au dispărut documente din dosar / Foto: DoJ
Planificarea este cuvântul cheie / Foto: Freepik
Hackeri ruși / Foto: DCBusiness

Cum atacă Rusia infrastructura critică a Europei

Un incident aparent banal petrecut în vestul Norvegiei a...

Sakhalin Energy
Un cuplu verifică documente / Foto: Freepik
ANAF

ANAF 2026. Fiscul poate bloca cesiuni ale părților sociale

Transferul părților sociale intră sub reguli stricte în...

Lemne de foc / Foto: Freepik
Românii adora cozonacii

Cozonacul se scumpește cu 12% de sărbători, anunță ROMPAN

Patiserii din România vor scoate pe piață peste șapte...

Uzină auto
Banca Națională a României

Avertisment BNR: Companiile intră în zona roșie

Companiile românești traversează o perioadă critică,...

Măcelar tranșează o bucată de carne / Foto: Freepik
Elon Musk / Foto: Gage Skidmore / Flickr
Sistemul S-500 Prometheus
PNRR
Jeffrey Epstein / Foto: DoJ
Obligații noi pentru companiile private
Barajul Paltinu
Boris Rotenberg

Vila unui oligarh rus, pusă sub sechestru de Finlanda

Autoritățile din Finlanda au pus sechestru pe o vilă de...

Volodimir Zelenski, la Consiliul European
SUA investesc 3,5 miliarde de dolari în sateliți militar
Fibră optică / Foto: Freepik
Nu a fost semnat acordul cu Mercosur

Ce urmează pentru acordul de liber schimb UE–Mercosur

Uniunea Europeană a amânat aprobarea și semnarea...


pixel