Studiul. Impactul noilor tehnologii asupra afacerilor din România

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
O analiză privind impactul asupra mediului economic românesc al afacerilor bazate pe noile tehnologii este realizată în prezent de Consiliul Concurenţei, studiul urmând să ofere specialiştilor informaţiile necesare elaborării unor noi norme. 

Potrivit preşedintelui Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, analiza vizează noile tipuri de afaceri, precum Uber sau Airbnb, cu scopul de a facilita acestora accesul pe piaţa românească, dar în condiţiile păstrării unui echilibru faţă de vechile companii. 

"Un sector la care vrem să ne uităm este cel al noilor tehnologii pentru că interesul economiei noastre este să facilităm progresul tehnologic, penetrarea noilor tehnologii, dar în acelaşi timp trebuie să o facem într-un mod care nu e discriminator faţă de companii deja existente. Deci trebuie să găsim metoda prin care permitem dezvoltarea, importarea unor noi metode de a face afaceri, într-un mod care, însă, respectă companiile existente", a declarat marţi, la Cluj, Bogdan Chiriţoiu. 

Potrivit acestuia, specialiştii Consiliului Concurenţei urmăresc să vadă care sunt companiile care pătrund în România, care sunt problemele cu care se confruntă acestea şi cum pot transpune aceste lucruri într-un cadru de reglementare neutru, care să nu-i blocheze pe cele noi, dar în acelaşi timp să nu le creeze nici dezavantaje celor deja existente. 

"Sunt discuţii legate de Uber, vor veni mijloace de plată electronice, companii care vor intra pe acest segment nou al serviciilor de plăţi, mai puţin dezvoltat la noi, dar care probabil va apărea - Airbnb - care va afecta modul în care funcţionează piaţa hotelieră. Pot fi multe exemple, companii pe care le vedem în alte ţări din vestul Europei, SUA sau China şi care vor pătrunde şi la noi", a mai spus Bogdan Chiriţoiu. 

Acesta a prognozat că afacerile bazate pe noile tehnologii care pătrund în România vor aduce schimbări în societate, care este posibil să conducă şi la modificări ale legislaţiei. 

"S-ar putea să fie nevoie să schimbăm legislaţia muncii ca să adaptăm cadrul legislativ unui nou comportament social. Cu siguranţă vor fi schimbări importante şi trebuie să ne pregătim pentru ele, dar trebuie să ne pregătim nu rezistându-le, că nu acesta este scopul, să rămânem înapoiaţi, ci să permitem intrarea acestor tehnologii, dar să ne adaptăm cadrul de reglementare ca el să corespundă acestor transformări sociale", a spus preşedintele Consiliului Concurenţei. 

Analiza realizată de Consiliul Concurenţei va fi finalizată la sfârşitul anului viitor. 

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a participat marţi, la Cluj, la o întâlnire cu membri ai mediului de afaceri din regiune, în cadrul unui eveniment care a reunit toate sectoarele economiei direct interesate -  IT, industrie, sănătate şi farmaceutice, financiar - bancar, asigurări, retail, energie, telecom, auto, mediu, juridic, agricultură, construcţii şi real estate, servicii şi nu numai. Scopul întâlnirii a fost acela de a transmite, mai ales către companiile mai mici, tipurile de erori care se pot face în domeniul monitorizat de Consiliul Concurenţei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Bursa de pe Wall Street / FOTO: Freepik
Declaratia 100
Foto:Freepik.com
Strângere de mână / FOTO: Freepik
Foto: Pexels.com
Notificare telefon

Eset, avertizare pentru cei care au cont pe Spotify

Conturile Spotify reprezintă active digitale valoroase...

Încărcare mașină electrică / sursa foto: Freepik.com
Papa Francisc

Papa Francisc a murit

A încetat din viaţă Papa Francisc.

Foto: Freepik.com
Kristalina Georgieva / Foto: FMI / Flickr

Scădere uşoară a numărului de firme dizolvate

Numărul firmelor dizolvate, în scădere cu 8,73% în...

Foto: Freepik.com
Sondă / FOTO: Freepik

Producţia de ţiţei a României scade, importurile cresc

Producţia de ţiţei a României a scăzut cu 7, 6% în...

Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sol

Ucraina rămâne fără gaze. Rezervele sunt pe sfârşite

Ucraina ar putea avea nevoie să importe până la 6,3...

Razboiul comercial SUA-China / Foto: Freepik
Nissan / FOTO: Unsplash
Foto: Freepik.com
Boeing 737 Max / FOTO: Unsplash
Protest masiv în New York împotriva lui Donald Trump și Elon Musk
Vânzător stradal într-o localitate din California / Foto: Dave Parker / Flickr
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Gândim alte planuri / FOTO: Freepik

Bancherii, obligați să-și pună mintea la contribuție

În noile condiții generate de războiul tarifelor,...

Bursa de la Tokyo / Foto: Dick Thomas Johnson / Flickr

Cine mai are încredere în dolar?

Indicele dolarului scade sub pragul de 100, în timp ce aliați tradiționali...

Mină de cupru

10 mega-mine care țin planeta în priză: cine dă cupru lumii?

Cererea globală de cupru explodează: investiții de peste...


pixel