SUA au rămas fără portavioane în Oceanul Atlantic

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Numeroase probleme tehnice
Numeroase probleme tehnice
Din motive tehnice, toate cele șase portavioane deplasate pe Coasta de Est a Statelor Unite, la baza Norfolk, nu sunt, în prezent, în stare să pornească în misiuni pe mările lumii, reiese din datele Marinei militare a SUA (US Navy). 

Toate se află fie în reparații de durată sau lucrări de întreținere. Plecat luna trecută spre Orientul Mijlociu, nava USS Harry Truman a revenit la scurt timp la baza din cauza unor serioase nereguli apărute la rețelele electrice ale portavionului. Ceea ce înseamnă că graficul de patrulare a unităților de asalt ale flotei americane a fost dat peste cap.

Pentru a grăbi lucrările de reparații la Hary Truman, US Navy a mobilizat întreg personalul tehnic și materialele necesare repartizate pentru celelalte portavioane. Ceea ce întârzie și mai mult revenirea în serviciu militar a acestor nave. Vorbind zilele trecute la conferința anuală a jurnaliștilor militari, Robert Burke, șef adjunct al operațiunilor navale, a declarat că US Navy ”este foarte preocupat” de starea portavionului.

”Cred că inginerii au făcut o treabă foarte bună identificând o problemă mai puțin obișnuită. Acum încearcă să o remedieze”, a spus el, estimând că Harry Truman s-ar putea întoarce pe mare ”în câteva săptămâni, nu luni”.

Citește și Cel mai scump portavion al US Navy nu poate transporta armament

Dintre cele 11 portavioane nucleare aflate în dotarea US Navy, șase se află la Norfolk: Harry Truman, Dwight Eisenhower, George Washington, John Stennis, George Bush și Gerald Ford. Alte patru sunt ancorate în două porturi de pe Coasta de Vest, iar unul - Ronald Reagan se află în misiune permanentă în Japonia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Bani. Foto: Freepik.com
Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Freepik.com

Zboruri suspendate la Berlin, din cauza poleiului

Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...

Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Poluare / Foto: Freepik
Contor de gaze / Foto: Freepik
Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
The Washington Post / Foto: DCBusiness

The Washington Post anunță concedieri masive

The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...

Lingouri de aur

pixel