SUA este aproape de utilizarea vaccinului anti-COVID-19

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
SUA este aproape de utilizarea vaccinului anti-COVID-19
SUA este aproape de utilizarea vaccinului anti-COVID-19
Un comitet de experţi independenţi a votat joi favorabil pentru a recomanda Agenţiei americane pentru Medicamente (FDA) să autorizeze în Statele Unite un prim vaccin împotriva COVID-19, dezvoltat dePfizer / BioNTech, informează AFP.

Se aşteaptă ca acordul oficial să fie dat în următoarele zile, iar vaccinarea să înceapă săptămâna viitoare.

În timpul unui exerciţiu de transparenţă fără precedent în lume, difuzat timp de câteva ore pe internet, în jur de douăzeci de cercetători membri ai acestui comitet consultativ au discutat despre datele privind siguranţa şi eficacitatea vaccinului şi i-au întrebat pe managerii producătorilor şi autorităţile sanitare despre modul în care funcţionează vaccinul, eficacitatea sa reală împotriva formelor severe ale bolii, efectele sale adverse, supravegherea sanitară pe termen lung sau soarta participanţilor la studiile clinice care au primit placebo. După care comitetul şi-a dat avizul favorabil într-un vot fără caracter obligatoriu: 17 voturi au fost pentru, patru împotrivă şi o abţinere.

Schimbare TOTALĂ pentru o țară! Va uni cele două valute de la 1 ianuarie 2021

Validarea oficială este aproape sigură, deoarece eficacitatea vaccinului şi caracterul său inofensiv sunt acum validate de trei surse independente: acest comitet, oamenii de ştiinţă ai FDA într-un rezumat publicat marţi şi un comitet de lectură al celui mai respectat jurnal medical din SUA, New England Journal of Medicine, care a evaluat şi a publicat joi rezultatele cercetării sale.

Producătorii au anunţat pe 18 noiembrie că vaccinul lor a fost eficient în proporţie de 95% şi au depus la FDA dosarul două zile mai târziu. De atunci, Marea Britanie, Canada, Bahrain şi Arabia Saudită au autorizat comercializarea sa.

Dar agenţia americană FDA, acuzată că a autorizat în regim de urgenţă tratamente discutabile, inclusiv hidroxiclorochina, sub presiunea preşedintelui Donald Trump în primăvara şi vara acestui an, a dorit să nu dea impresia unei proceduri superficiale sau care nu respectă cea mai mare rigoare ştiinţifică, conştientă fiind că, potenţial, sute de milioane de oameni vor primi un vaccin creat în urmă cu mai puţin de nouă luni.

FDA şi Pfizer au publicat 145 de pagini de date dintr-un studiu clinic la care au participat 44.000 de voluntari, oferind detalii de o subtilitate incomparabilă cu ceea ce se ştie despre vaccinurile produse în Rusia şi China, administrate deja pe scară largă în aceste ţări.

"Transparenţa a fost excelentă", a declarat pentru AFP Eric Rubin, membru al comitetului şi profesor de microbiologie la Harvard.

Ce spun datele testării a 38.000 din 44.000 de voluntari? În primul rând, faptul că vaccinul funcţionează mai bine decât se aştepta. Cele două doze, administrate la trei săptămâni distanţă, au redus riscul de a dezvolta COVID-19 cu 95% comparativ cu membrii grupului placebo. Totodată, se pare că acesta previne formele grave ale bolii, deşi datele în această privinţă sunt mai puţin definitive.

Vaccinul provoacă reacţii adverse, adesea dureroase, dar inofensive: 80% din cei vaccinaţi au avut dureri în jurul locului de injectare, mulţi au prezentat oboseală, dureri de cap sau rigiditate. După două luni de urmărire, în medie, singurul efect secundar potenţial îngrijorător au fost patru cazuri de pareză facială periferică a frigore (paralizia lui Bell). Acest efect este adesea temporar şi, statistic, nu a fost stabilită cauza, dar FDA a recomandat o monitorizare sporită.

Experţii au dezbătut pe larg riscul alergiilor după două cazuri de reacţii severe în Marea Britanie.

În SUA vaccinul va fi însoţit de un avertisment, a anunţat Marion Gruber din partea FDA: administrarea sa nu va fi recomandată persoanelor care au o alergie severă cunoscută la oricare din ingrediente.

Paul Offit, participant la acest comitet, a subliniat necesitatea de a linişti zecile de milioane de persoane alergice la ouă sau arahide.

Ce aspecte mai rămân necunoscute? În primul rând, perioada pentru care asigură protecţie vaccinul. De asemenea, nu se ştie dacă vaccinul previne infecţia asimptomatică cu noul coronavirus sau dacă este sigur pentru femeile însărcinate.

Distribuţia vaccinului, coordonată de guvernul federal, este încredinţată sectorului privat. Secretarul pentru sănătate, Alex Azar, estimează că aceasta va avea loc la începutul săptămânii viitoare.

Dozele vor fi livrate direct în spitale şi farmacii, care vor vaccina cele două grupuri prioritare: persoanele din azilele pentru bătrâni şi profesioniştii din sectorul sanitar, aşa cum s-a întâmplat şi în Marea Britanie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bani
Friedrich Merz / FOTO: Wikipedia

Germania: Conservatorii în frunte. AfD, scor istoric

Conform sondajelor la ieșirea de la urne, CDU/CSU au...

Muncitori montează panouri solare pe acoperișul unei case / Freepik
Sebastian Burduja / FOTO: Gov.ro
Germania / FOTO: Unsplash
Meta
Consultând evoluția bursei / FOTO: Freepik
Santorini / FOTO: Freepik

La Santorini pământul s-a mai calmat. Ce spun specialiștii

Autoritățile din Grecia monitorizează situația seismică

Dispreț total
comertul online - FOTO: Freepik@narawit_sukkasemsakorn
Volodimir Zelenski Ursula von der Leyen / Foto: president.gov.ua

Cum vor europenii să-l ajute pe Zelenski în fața lui Trump

Ursula von der Leyen merge luni la Kiev, iar Emmanuel...

Volodimir Zelenski / Foto: Președinția Ucrainei
BMW electric
munca la gri - FOTO: Freepik@creativeart
Javier Milei
starlink - FOTO: Freepik@alicephoto

Țara care plătește abonamentul Starlink pentru Ucraina

Care este țara europeană care plătește abonamentul...

Bună dimineața! O zi liniștită! / FOTO: Unsplash

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Despre ultimele decizii ale președintelui Trump, despre...

Este o veste bună pentru cele doua banci
Ședință de Guvern / Foto: gov.ro
Warren Buffett supranumit și Oracolul din Omaha
Tanczos Barna / FOTO: gov.ro
Alegeri în Germania / FOTO: Freepik
Bani / Foto: Freepik
Taxe
reciclarea textilelor - FOTO: Freepik
Criptomonede / FOTO: Unsplash
Avion de luptă Rafale / FOTO: https://www.facebook.com/thalesgroup
Donald Trump / FOTO: Wikipedia

Air Force One: Donald Trump "nu este mulțumit" de Boeing

Termenele de livrare care ar putea determina...

Elon Musk

Trei scenarii pentru Elon Musk: Un exercițiu de imaginație

Cel mai bogat om din lume, devenit mâna dreaptă a...


pixel