Persoane fizice care împrumută firme. ANAF impune noi reguli
ANAF schimbă regulile pentru analiza de risc.
Potrivit sursei citate, prin această submăsură fermierii pot obţine finanţare pentru investiţiile în exploataţiile agricole.
Sesiunea pentru primirea cererilor de finanţare se va desfăşura în intervalul 25 octombrie 2021, ora 9:00 - 25 ianuarie 2022, ora 16:00, iar suma totală disponibilă pentru investiţii în cadrul acestei sesiuni este de 760 milioane euro.
Cine este eligibil
"Solicitanţii eligibili pentru sprijinul acordat prin submăsura 4.1 - Investiţii în exploataţii agricole sunt fermierii a căror exploataţie se situează pe teritoriul României şi care desfăşoară o activitate agricolă. Categoriile de beneficiari eligibili care pot primi fonduri nerambursabile sunt detaliate în Ghidul Solicitantului.", se mai precizează în comunicat.
Cuantumul sprijinului acordate porneşte de la 30% şi poate ajunge la maximum 90%, în funcţie de dimensiunea economică a exploataţiei, de tipul de beneficiar şi de investiţiile ce urmează a se realiza prin proiect.
Exploatații agricole mici
Pentru fermele vegetale cu dimensiunea economică între 8.000 - 250.000 euro SO (standard output) şi pentru cele zootehnice cu dimensiunea economică până la 500.000 euro SO, rata sprijinului public nerambursabil va fi de 50% din totalul cheltuielilor eligibile. Potrivit AFIR, valoarea sprijinului porneşte de la 350.000 euro şi poate ajunge la 1 milion de euro pentru anumite tipuri de investiţii.
"Pentru aceste categorii de ferme şi pentru anumite tipuri de investiţii, intensitatea se va putea majora cu 20 puncte procentuale, dar rata sprijinului combinat nu poate depăşi 70%.", se mai precizează în comunicat.
Exploatații agricole mijlocii
Totodată, în cazul fermelor vegetale cu dimensiunea economică între 250.000 - 500.000 euro SO şi a celor zootehnice cu dimensiunea economică între 500.000 - 1.000.000 euro SO, rata sprijinului public nerambursabil va fi, de asemenea, de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, însă valoarea sprijinului pleacă de la 400.000 euro şi poate ajunge până la 1,5 milioane euro.
"Pentru fermele vegetale cu dimensiunea economică peste 500.000 euro SO şi pentru fermele zootehnice cu dimensiunea economică peste 1.000.000 euro SO, rata sprijinului public nerambursabil va fi de 30%, iar valoarea sprijinului poate ajunge la 1,5 milioane euro, în funcţie de investiţiile propuse a se realiza prin proiect.", se mai precizează în comunicat.
Exploatații agricole de mari dimensiuni
În ceea ce priveşte beneficiarii cooperative, grupuri de producători şi organizaţii de producători, rata sprijinului public nerambursabil va fi de maximum 90% şi va putea ajunge până la 1,5 milioane euro indiferent de tipul investiţiei şi de dimensiunea fermei. Intensitatea sprijinului pleacă de la 50% şi se va putea majora cu câte 20 puncte procentuale pentru anumite tipuri de investiţii, dar rata sprijinului combinat nu poate depăşi 90%.
Hidroelectrica iese la atac: Furnizorii de energie refuză să cumpere electricitate mai ieftină, pe termen lung
Investiţiile pentru care se poate aplica majorarea cu câte 20% a ratei sprijinului sunt cele realizate de tinerii fermieri, cele legate de Agromediu şi de Agricutura ecologică, investiţiile în zone care se confruntă cu constrângeri naturale şi cu alte constrângeri specifice, sau, pentru investiţiile colective.
Detalii privind tipurile de investiţii şi condiţiile specifice accesării de fonduri europene pentru investiţii în exploataţii agricole pot fi consultate gratuit pe pagina oficială de internet. Ghidul solicitantului şi anexele aferente acestuia se află la secţiunea "Investiţii PNDR", pagina dedicată submăsurii 4.1. Cererile de finanţare se depun on-line, pe site-ul Agenţiei, la momentul lansării sesiunii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
ANAF schimbă regulile pentru analiza de risc.
Ziua de 22 decembrie este una...
Aurul a ajuns la o valoare...
A doua emisiune de obligaţiuni...
Crizele locale din România au...
Firmele intră în 2026 cu...
Peste 2,5 milioane de...
Ce face diferența dintre o...
Mega Image anunță programul magazinelor pentru perioada...
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, va avea...
Japonia a făcut, luni, un pas...
Piaţa berii probabil că va închide anul 2025 cu o...
Autoritățile din județul Argeș...
Dobânzile ar urma să intre pe o...
Mai multe fotografii din setul...
Numărul pensionarilor din...
Mercosur şi-a exprimat, sâmbătă, regretul faţă de noua...
Pentru o mare parte din...
Un incident aparent banal petrecut în vestul Norvegiei a...
Statele Unite au prelungit până...
Blocajul financiar la nivelul...
Transferul părților sociale intră sub reguli stricte în...
Populația poate cumpăra,...
Patiserii din România vor scoate pe piață peste șapte...
Ministrul german de Finanțe,...