Subvenții pentru energie. Franța și Germania, dezamăgite de decizia Bruxelles-ului

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Energie electrică
Energie electrică
Statele UE mai pot acorda ajutoare de urgentă pentru încă terei luni după încheierea termenului oficial, 31 decembrie 2023.Franța și Germania doreau o prelungire mai lungă.

Bruxelles-ul a decis: doar unele dintre generoasele subvenții pentru energie autorizate să fie acordate pentru ca statele membre să poată atenua efectul exploziei prețurilor la gaze și energie electrică vor fi extinse, și la minimum. Franța și Germania, care au susținut o prelungire mult mai lungă, vor fi, fără îndoială, dezamăgite.

Aceste măsuri de urgență au fost puse în aplicare în martie din cauza crizei energetice cauzate de invazia Rusiei în Ucraina. Apoi, Comisia a dublat, în anumite cazuri, plafoanele ajutoarelor de stat. Unele dintre măsuri urmau să fie suspendate pe 31 decembrie 2023, iar altele în 2025. Dar majoritatea statelor au solicitat prelungirea lor. Doar Belgia, Estonia, Țările de Jos, Finlanda și Danemarca nu au fost în favoare.

Încă trei luni

Inițial, Comisia a vrut să suspende acest ajuns, așa cum fusese planificat, în condițiile în care, spunea ea, perspectivele economice s-au îmbunătățit, iar depozitele de gaze sunt pline aproape până la refuz. S-au purtat discuții și, într-un final, încăpățânarea Executivului comunitar a fost frântă, dar nu înfrântă. Adică a fost o victorie parțială. 

Prin urmare, s-a decis o prelungire limitată de trei luni”, adică până la 31 martie 2024, și doar pentru o parte a subvențiilor. Este vorba doar de măsurile care vizează sume limitate de ajutor și cele destinate să compenseze prețurile ridicate la energie. Nu va fi prelungit sprjinul de lichiditate, dar nici ajutoarele privind susținerea reducerii cererii de energie electrică, care vor mai fi acordate până la sfârșitul anului.

„Acest lucru va permite statelor membre să-și extindă schemele de sprijin și să se asigure că întreprinderile încă afectate de criză nu vor fi lipsite de suportul necesar în următoarea perioadă de termoficare”, spune Comisia.

Nici un cadou pentru Paris și Berlin

Prin urmare, Franța și Germania nu au primit cadoul pe care-l așteptau, adică prelungirea ajutorului până la sfârșitul anului 2024. „Unele companii au semnat contracte pe trei ani la prețuri mari, iar aceste contracte nici măcar nu au ajuns la jumătate.  Acesta este motivul pentru care Parisul și Berlinul au vrut să obțină o prelungire a acestor ajutoare”, a explicat un diplomat european.

„Statele membre pot continua să ofere sprijin prin acoperirea unei părți din costurile suplimentare cu energia numai în măsura în care prețurile la energie depășesc semnificativ nivelurile de dinainte de criză”, precizează Comisia.

Pe de altă parte, UE intenționează să mențină până în decembrie 2025, așa cum era planificat, alte ajutoare din același sistem de urgență menite să accelereze desfășurarea energiilor regenerabile și măsurile de decarbonizare. Din nou, pentru acest ajutor specific, Germania a cerut mai mult. „Voi face presiuni asupra Bruxelles-ului pentru o prelungire până în 2027”, a declarat cancelarul Olaf Scholz în urmă cu câteva săptămâni.

Practic, Comisia are grijă, de asemenea, să nu pară a servi prea mult intereselor Parisului și Berlinului, evidențiate în mod regulat ca fiind cei mai mari furnizori de ajutor de stat din UE. Cu toate acestea, tragerea prea mult de șirul subvențiilor ar putea dezechilibra piața internă, statele sărace nefiind capabile să-și ajute afacerile la fel de mult ca și bogații. O întrebare la care Comisia este, prin urmare, întotdeauna foarte sensibilă.

Citește și Chisăliță: România trebuie să-şi rezolve propriile probleme, înainte de a le rezolva pe cele ale Europei

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ședință de guvern
Contor de gaze / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
The Washington Post / Foto: DCBusiness

The Washington Post anunță concedieri masive

The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...

Lingouri de aur
Porțile de Fier
Foto: BVB
Freepik.com
UE a aprobat împrumutul pentru Ucraina
Foto: Mihai Ciobanu
Alexandru Nazare
Bani

Veşti bune despre leu de la BNR

Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.

Agent ICE amenință presa cu arma în timpul evacuării dintr-un hotel unde erau cazați / Foto: Captură video

Trump retrage sute de agenți ICE din Minnesota

Administrația președintelui Donald Trump reduce...

Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik
Freepik.com

Cum poți plăti rate cu 20% mai mici prin refinanțare

Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...

Codul Muncii. Freepik.com

Oferta zilei pentru cei care caută un loc de muncă

Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...

ANAF / Foto: DCBUsiness
Platforma de foraj Transocean Barents / Foto: OMV Petrom
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm

Protest în faţa Guvernului

Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik

pixel