Summit UE: Premierul bulgar susține că ar trebui să se ajungă la ''un compromis''

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Premierul bulgar Boiko Borisov a anunţat că susţine ţările membre ale Uniunii Europene care în discuţiile de la summitul de la Bruxelles privind planul de relansare economică au afirmat că doresc corelarea acordării fondurilor europene de respectarea statului de drept, transmite duminică dpa.

''Aseară (sâmbătă seară) i-am sprijinit într-o manieră foarte fermă pe acei colegi care au vorbit în favoarea statului de drept'', a spus Borisov duminică, înaintea unei noi sesiuni a Consiliului European extraordinar început vineri.

Totuşi, el a adăugat că ar trebui să se ajungă la ''un compromis'' la actualul summit UE pentru a răspunde astfel şi îngrijorărilor exprimate de alte state membre.

Viktor Orban ACUZĂ Olanda: Vrea să "pedepsească financiar" Ungaria

În schimb, premierul ungar Viktor Orban este unul dintre cei mai vehemenţi opozanţi ai ideii condiţionării acordării fondurilor europene de respectarea statului de drept, el susţinând că un astfel de mecanism automat ar presupune modificarea tratatelor UE.

De partea sa, cancelarul austriac Sebastian Kurz a recunoscut că mai este ''un drum lung de parcurs'' privind ajungerea la un acord asupra planului de relansare economică, în pofida progreselor înregistrate.

''Cred că este posibil să se ajungă la un acord la acest summit, dar, deşi este a treia zi, încă este un drum lung de parcurs'', a spus Kurz.

Summitul special al UE era prevăzut să se încheie sâmbătă, dar lipsa unui acord între Cei 27 a dus la prelungirea cu o zi a reuniunii la nivel înalt de la Bruxelles.

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a propus sâmbătă ca valoarea pachetului general de relansare economică, de 750 de miliarde de euro, să rămână neschimbată, dar valoarea împrumuturilor să crească de la 250 la 300 de miliarde de euro, iar cea a granturilor să scadă de la 500 la 450 de miliarde de euro.

Principalele puncte de divergenţă repartizarea granturilor şi a împrumuturilor şi condiţiile de acordare a fondurilor respective, cel mai reticent fiind grupul ţărilor ''frugale'' (Austria, Olanda, Suedia, Danemarca). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Documente ANAF. Foto: AI - Freepik.com
Sediu OCDE / Foto: OCDE
Dobanzi. Foto: Freepik.com
Bani
Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Contabil / Foto: Freepik

Decizie ANAF: Formularul 204 intră pe reguli stricte

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...

Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Așa se văd lucrurile la Bruxelles
Curs valutar

Curs BNR: euro stabil, dolar în scădere, aurul urcă din nou

Leul a avut o evoluție mixtă în raport cu principalele...

BVB
ANAF / Foto: DCBusiness
Mugur Isărescu / Foto: Arhivă

CONFERINȚA "Quo Vadis 2026!" - Ediția a VIII-a

Ediția din 2026 a conferinței Quo Vadis continuă...

Sprijin pentru IMM-uri

Schema de ajutor de minimis pentru IMM-uri, aprobată de MIPE

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a...

Magazin de haine. Foto: Frepik.com
Dumitru Chisăliță / Foto: Cristian Nistor / Agerpres
Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
Rompetrol

Rompetrol mai pune 13 benzinării pe hartă, din 2026

Rompetrol va inaugura, în 2026, un număr de 13 noi...

Inspector antifraudă, ANAF
Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Pompe petroliere / Foto: Freepik
Dacia 1300 / Foto: Pexels
Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC)
Tren de marfă / FOTO: Freepik
Bursă / Foto: Freepik

pixel