Sute de magazine Penny din toată ţara, amendate de ANPC

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
ANPC a amendat cu peste 3,5 milioane lei 256 de magazine Penny din toată ţara.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a realizat în ultima săptămână o serie de controale la magazinele lanţului de supermarketuri Penny, în urma cărora a aplicat amenzi de 3,5 milioane lei, conform unui comunicat al ANPC.

"'Bright as a new penny', aşa spun englezii cu referire la ceva strălucitor, excepţional. Noi nu putem asocia Penny-ul nostru cu ceva de excepţie, nou, bine întreţinut. Alte sancţiuni, aceleaşi abateri! A trecut prea mult timp de când nimeni nu a evaluat corespunzător activitatea acestui retailer. Iar el a uitat să mai fie suficient de atent cu dumneavoastră, consumatorii. Ne vom vedea curând cu conducerea celor de la Penny. Sunt convins că au scuze, justificări, explicaţii şi alte zeci de variante, altele decât acelea de a pune mâna pe mop sau de a o băga în buzunarul companiei pentru a înlocui echipamentele prea vechi. Strig eu în numele consumatorilor: Respectaţi-ne!", a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.

Au fost controlate 256 de magazine, aparţinând lanţului Penny, dintre cele 306 pe care compania Rewe România SA le administrează în ţara noastră.

Pentru neregulile constatate, comisarii ANPC au aplicat 333 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 3,5 milioane de lei, şi 110 avertismente. De asemenea, au dispus oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme, în valoare de peste 100.000 lei, oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficienţelor, pentru 29 de unităţi şi închiderea unităţii pentru o perioadă de până la 6 luni pentru 6 magazine, din judeţele Bacău (4 unităţi), Prahova (o unitate), Giurgiu (o unitate).

Printre neregulile constatate de comisarii ANPC în timpul controalelor se numără: comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depăşită; comercializarea unor legume şi fructe necurăţate corespunzător, depreciate calitativ, cu mucegai, modificate organoleptic, de calibre diferite; comercializarea unor produse congelate cu exces de gheaţă şi modificări organoleptice; comercializarea unor băuturi alcoolice cu deficienţe de etichetare (lipsa unor ingrediente de pe etichetă); comercializarea unor ouă sparte, în cofraj; depozitarea unor produse alimentare direct pe paviment; utilizarea unor vitrine frigorifice insalubre, cu insecte, resturi alimentare, praf; utilizarea unor cuptoare, la raioanele de panificaţie-patiserie, neigienizate corespunzător şi a unor tăvi arse; folosirea unor condiţii de păstrare a produselor alimentare necorespunzătoare din punct de vedere igienico-sanitar; deficienţe de etichetare a produselor alimentare şi nealimentare (lipsa unor menţiuni obligatorii, conform legii, lipsa traducerii în limba română etc.).

De asemenea, comisarii autorităţii au mai constatat comercializarea unor produse alimentare cu ambalajele deteriorate, nerespectarea regimului promoţiilor (nu se menţionează perioada în care se derulează promoţia, nu există la vânzare produsul de referinţă pentru pachetele multi pack), folosirea unui spaţiu de depozitare neigienizat corespunzător, cu paviment deteriorat, nerespectarea regimului de temperatură de păstrare a produselor alimentare recomandat de producători, neafişarea ingredientelor cu potenţial alergen al produselor care se vindeau vrac, lipsa afişării preţului unor produse la raft şi existenţa unor neconcordanţe între preţul produsului de la casa de marcat şi cel de la raft, citează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

maioreanu

Tendinţe în turism 2026. Unde vor călători românii

Anul 2025 a confirmat o orientare a românilor  către...

Foto: Pexels.com

Rusia acuză SUA că reînvie pirateria

Rusia compară blocada navală americană asupra Venezuelei...

Sticlă de plastic / sursa foto: Freepik.com
Pensionari în parc / Foto: Freepik
Calcule. Foto: Freepik.com
Bucuresti / Foto: Oana Pavelescu

Analiză ING: Perspectivele economiei României în 2026

ING: Perspectivele economiei României se îmbunătățesc,...

Jeffrey Epstein în anii 70 când era profesor de matematică
Foto: Freepik.com

Aurul a atins o valoare fără precedent

Aurul a depăşit valoarea de 4.500 de dolari uncia.

Grecia, Santorii / FOTO: Unsplash

Grecia mizează pe 55 de milioane de turişti până în 2040

Banca Centrală a Greciei se aşteaptă ca numărul...

Masa de Crăciun. Foto: Freepik.com

Cât îi costă pe români masa tradiţională de Crăciun

Costul total al Crăciunului în 2025 poate atinge uşor...

TAROM

Costin Iordache se retrage de la conducerea TAROM

Directorul general al companiei TAROM, Costin Iordache,...

Wall Street. Foto: Freepik.com
Bani / Foto: Freepik
Centrală pe cărbune / sursa foto: Freepik.com
Foto: Facebook Apele Romane
Șantierul liniei de metrou M6 / Foto: Oana Pavelescu
foto: pexels.com
Abația Sint Sixtus

Abațiile care produc celebrele beri trapiste, în pericol

Celebrele beri trapiste din Belgia, considerate un...

Foto: Mihai Ciobanu

Cine este Irineu Darău, noul ministru al Economiei

Modificări în Guvernul Bolojan. 

O unitate Gazprom / FOTO: Pagina de Telegram a companiei
Calcule. Foto: Freepik.com
Energie / Foto: Freepik
Mină de suprafață / Foto: Pexels

pixel