Tarom anulează cursa de joi spre Frankfurt

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
TAROM
TAROM
Compania TAROM nu va opera joi cursele RO301 şi RO 302 pe relaţia Bucureşti - Frankfurt, din cauza grevei personalului de securitate de pe aeroportul din Germania.

"Greva personalului de securitate de pe aeroportul din Frankfurt, ce se va desfăşura în cursul zilei de mâine, 1 februarie, conduce la imposibilitatea de a opera cursele TAROM RO301/RO 302 din data de 1 februarie 2024. Pasagerii cu bilete emise pe aceste zboruri pot alege reprogramarea pe cursele TAROM RO301/RO 302 din 2 februarie 2024 sau la o dată ulterioară sau pot opta pentru rambursarea contravalorii segmentelor de zbor afectate", se arată într-un anunţ al operatorului aerian naţional postat pe propria pagină de Facebook.

Peste 1.100 de zboruri de pe 11 aeroporturi din Germania vor fi anulate sau vor suferi întârzieri, joi, din cauza grevei personalului de securitate, a avertizat miercuri Asociaţia aeroporturilor comerciale germane (ADV), transmite DPA.

De asemenea, aproximativ 200.000 de pasageri vor fi afectaţi de întârzieri sau anularea curselor pe perioada celor 24 de ore de grevă, a precizat ADV.

Angajaţii de la firmele private de securitate care lucrează pe 11 mari aeroporturi din Germania au fost chemaţi să intre în grevă de către sindicatul Verdi, în încercarea de a creşte presiunile la adresa Guvernului în cursul negocierilor salariale.

Aeroporturile afectate sunt cele de la Frankfurt, Hamburg, Bremen, Berlin, Leipzig, Düsseldorf, Koln, Hanover, Stuttgart, Erfurt şi Dresda.

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM a fost înfiinţată în anul 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor, fiind membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010. Operatorul aerian deţine o flotă de 18 aeronave şi are în portofoliul său un număr de 70 de destinaţii operate cu aeronave proprii sau deservite de partenerii săi code share. Din anul 1993, TAROM este companie membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ședință de guvern
Contor de gaze / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
The Washington Post / Foto: DCBusiness

The Washington Post anunță concedieri masive

The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...

Lingouri de aur
Porțile de Fier
Foto: BVB
Freepik.com
UE a aprobat împrumutul pentru Ucraina
Foto: Mihai Ciobanu
Alexandru Nazare
Bani

Veşti bune despre leu de la BNR

Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.

Agent ICE amenință presa cu arma în timpul evacuării dintr-un hotel unde erau cazați / Foto: Captură video

Trump retrage sute de agenți ICE din Minnesota

Administrația președintelui Donald Trump reduce...

Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik
Freepik.com

Cum poți plăti rate cu 20% mai mici prin refinanțare

Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...

Codul Muncii. Freepik.com

Oferta zilei pentru cei care caută un loc de muncă

Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...

ANAF / Foto: DCBUsiness
Platforma de foraj Transocean Barents / Foto: OMV Petrom
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm

Protest în faţa Guvernului

Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik

pixel