TAROM, protest. Sindicaliștii cer majorări salariale

Autor: Georgel Simionică
Data publicării:
Tarom
Tarom
Sindicaliştii din cadrul TAROM organizează, joi, în intervalul orar 12:00 - 13:00, un miting de protest în faţa sediului companiei din Otopeni, nemulţumiţi de faptul că administraţia companiei nu le aprobă majorarea salarială cerută.

La mitingul organizat de Sindicatul Unit TAROM (SUT) sunt aşteptaţi să participe circa 200 de membri de sindicat.

Angajaţii operatorului aerian spun că vor o salarizare decentă şi că sunt trataţi cu superficialitate de conducerea companiei în timpul negocierilor Contractului Colectiv de Muncă.

"Aşa cum merg aceste negocieri, nu excludem apariţia unui conflict de muncă la nivelul TAROM, cu respectarea tuturor normelor impuse de legislaţia în vigoare, deoarece toate demersurile făcute de Sindicat încă de la începutul anului în privinţa majorării bugetului salarial cu un procent de 35% au fost tratate cu dispreţ de conducerea TAROM, Ministerul Transporturilor şi chiar Guvernul României, se tergiversează negocierea CCM prin stabilirea unor termene foarte lungi între şedinţe, se tratează cu indiferenţă Revendicările salariate transmise de Sindicat", spun reprezentanţii sindicatului.

În plus, unii dintre salariaţi vor fi concediaţi zilele următoare, după ce, la o evaluare realizată de PwC, aceştia nu au luat note corespunzătoare.

La acest miting vor participa numai salariaţi aflaţi în ture libere de serviciu, în aşa fel încât să nu fie afectată financiar compania TAROM, au mai arătat sindicaliştii. 

Citește și: Tribunalul UE aprobă ajutorul pentru salvarea TAROM

Justiţia europeană confirmă decizia Comisiei Europene de a aproba ajutorul de 36,66 milioane de euro acordat companiei TAROM.

Tribunalul Uniunii Europene a confirmat, miercuri, o decizie anterioară a Comisiei Europene privind aprobarea ajutorului pentru salvare, în valoare de 36,6 milioane de euro, acordat de statul român companiei aeriene TAROM, informează un comunicat de presă.

"Acest ajutor este compatibil cu piaţa internă deoarece vizează evitarea dificultăţilor sociale pe care o întrerupere a serviciilor TAROM ar risca să le determine pentru conectivitatea unor regiuni ale României", subliniază Tribunalul Uniunii Europene.

La data de 19 februarie 2020, România a notificat Comisiei Europene un plan de ajutor pentru salvarea TAROM, compania aeriană română care îşi desfăşoară activitatea în principal în transportul naţional şi internaţional de pasageri, de mărfuri şi de curierat. Măsura notificată era constituită dintr-un împrumut pentru finanţarea nevoilor în lichidităţi ale TAROM, în cuantum de aproximativ 36,66 milioane de euro, rambursabil la sfârşitul unei perioade de şase luni, cu posibilitatea unei rambursări parţiale anticipate.

Fără a deschide procedura formală de investigare prevăzută la articolul 108 alineatul (2) TFUE, prin Decizia din 24 februarie 20201, Comisia a calificat măsura notificată ca fiind ajutor de stat compatibil cu piaţa internă în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) TFUE şi al Orientărilor privind ajutoarele de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate.

În replică, compania aeriană Wizz Air Hungary Zrt. a introdus o acţiune în anulare împotriva acestei decizii, acţiune care este respinsă de Tribunalul Uniunii Europene.

Tribunalul respinge, în primul rând, motivele de anulare întemeiate pe o eroare de drept pe care Comisia ar fi săvârşit-o prin faptul că a decis să nu deschidă procedura formală de investigare, în pofida îndoielilor pe care ar fi trebuit să le aibă în cadrul aprecierii preliminare a compatibilităţii ajutorului notificat cu piaţa internă.

"Potrivit Tribunalului, din cuprinsul punctelor menţionate din orientări rezultă că, deşi statul membru în cauză trebuie să demonstreze că ajutorul vizează prevenirea unor dificultăţi sociale sau remedierea unei disfuncţionalităţi a pieţei, nu are obligaţia să demonstreze că, în lipsa măsurii de ajutor, s-ar produce în mod necesar anumite consecinţe negative, ci doar că acestea riscă să se producă", apreciază instanţa de la Luxemburg.

În ceea ce priveşte chestiunea referitoare la faptul că executivul comunitar ar fi trebuit să aibă îndoieli cu privire la existenţa unui risc ca, în lipsa măsurii de ajutor notificate, să se producă dificultăţi sociale sau o disfuncţionalitate a pieţei sau cu privire la faptul că această măsură urmăreşte prevenirea apariţiei sau remedierea lor, Tribunalul constată că, ţinând seama de starea inadecvată a infrastructurilor rutieră şi feroviară din România, Comisia avea dreptul să considere că, prin intermediul rutelor aeriene interne şi conectivitatea internaţională asigurate de TAROM, conectivitatea regională constituia un serviciu important, a cărei perturbare risca să determine grave dificultăţi sociale sau să constituie o disfuncţionalitate a pieţei. Citește mai mult AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Foto: Mihai Ciobanu
Documente ANAF. Freepik.com
Oameni pe stradă / Foto: DCBusiness
Contabil / Foto: Freepik

ANAF clarifică o dilemă frecventă privind SAF-T

Tot mai multe firme aflate la început de drum sau cu...

Gaze naturale

România a importat cu 72% mai mult gaz în 2025

Producţia de gaze naturale utilizabile a României a...

Cariera Tismana

20 de hectare de pădure s-au surpat la mina Tismana

Deputatul Radu Miruţă (USR) anunţă că o alunecare de...

Bursa de Valori București
Pilonul III de pensii
Anker PowerCore 10000
Donald Trump la summitul G7 din 2028
Srâmtoare Ormuz
Platină
Lingouri de aur
Sediul Hidroelectrica
Hidroelectrica
Trenuri
ANAF

Buletinul electronic creează mai mult probleme românilor

Noile cărți electronice de identitate, emise cu...

Lucrător din industria petrolieră / FOTO: Freepik
Praid / Foto: Alex Nicodim / Inquam Photos
Ilie Bolojan

Bolojan: Deficitul bugetar mare nu mai poate fi susținut

Ilie Boloja atrage atenția că România se confruntă cu o...

Donald Trump

MAGA, divizată din cauza războiului Israeliano-Iranian

După ce și-a câștigat un nou mandat cu mesajul...

Freepik.com
Freepik.com
Bani. Freepik.com
Uzină Ford / Foto: Flickr
Ucraina se aşteaptă ca viitorul pachet de sancţiuni europene contra Moscovei să vizeze şi compania de stat Rosatom

Rosatom construiește prima centrală nucleară din Kazahstan

Agenţia pentru Energie Nucleară din Kazahstan a anunţat...


pixel