TAROM va inaugura o nouă cursă internă pe durata sezonului estival

Autor: Costin Spoială
Data publicării:
Tarom are noi oferte promoționale
Tarom are noi oferte promoționale
Compania TAROM redeschide din 18 iunie 2019 ruta estivală Satu Mare - Constanţa, preţul unui zbor dus-întors pornind de la 59 de euro, cu toate taxele incluse, a anunţat, marţi, operatorul aerian naţional. TAROM vine astfel în întâmpinarea nevoilor de mobilitate şi a cererii primite din partea pieţei naţionale pentru conectarea cu litoralul Mării Negre, transmite Agerpres.

"TAROM oferă pasagerilor săi posibilitatea de a călători spre litoralul Mării Negre cu tarife pornind de la 34 de euro pentru un zbor dus Satu Mare - Constanţa, 38 de euro pentru un zbor dus Constanţa - Satu Mare, respectiv de la 59 de euro pentru un zbor dus-întors, cu toate taxele incluse. Redeschiderea acestei curse este rezultatul eforturilor întreprinse de către managementul companiei TAROM pentru dinamizarea reţelei de rute şi reprezintă atingerea unui alt obiectiv important ce vizează destinaţiile cu potenţial pentru pasagerii români din Transilvania şi Dobrogea", precizează TAROM, într-un comunicat de presă.

În intervalul 18 iunie 2019 - 20 septembrie 2019, această cursă urmează a fi efectuată în zilele de marţi şi vineri şi va avea următorul program de operare: decolare la orele 9:10 din Satu Mare şi aterizare la orele 10:50 în Constanţa şi decolare la orele 11:15 din Constanţa şi aterizare în Satu Marea la orele 12:55.

În prezent, de pe Aeroportul Satu Mare, compania operează, de asemenea, zboruri directe spre Bucureşti cu un număr de 10 frecvenţe săptămânale. Biletele sunt disponibile pentru vânzare şi pot fi deja achiziţionate de pe site-ul TAROM.

Citește și: Tarom, curse noi în aprilie pe destinații interne

Pasagerii zborurilor TAROM beneficiază de transport gratuit al bagajului de cală în limita maximă de 23 kg (1 bagaj pentru Clasa Economy) +10 kg bagaj de mână, check-in gratuit în aeroport, la kiosk, online şi pe mobil, dar şi de catering la bord, însoţit de răcoritoare şi ceai sau cafea.

Compania TAROM şi-a majorat cu 1,4% cota de piaţă în România în 2018, prin creşterea cu 40% a numărului de pasageri pe rute interne, faţă de anul 2017, potrivit datelor operatorului aerian naţional, transmise la finele lunii martie. TAROM şi-a crescut numărul de zboruri la peste 19.000/an şi a dezvoltat noi rute către Est, precum Odessa, Tbilisi şi Erevan, şi spre nordul Africii, la Cairo.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Impozite și taxe / Foto: Freepik
Ilustrație: Oana Pavelescu
Banca. Foto: Freepik.com

Economiștii Fed cuceresc băncile centrale din Europa și Asia

De la Turcia la Italia, tot mai multe bănci centrale...

Taxi si ridesharing/ sursa foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com
Cripto / FOTO: Freepik
Declarația unică - Foto ilustrativ
Euro digital. Sursa: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Jeffrey Epstein / Foto: DoJ
Vaci. Foto: Pexels.com
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik

pixel