Taxa pentru podul de la Fetești se suspendă

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Podul de la Fetești este în reparații, proces care a fost reluat la 14 februarie 2023.

Decizia de suspendare a taxei pentru podul de la Fetești începând cu data de 1 iunie a fost publicată în Monitorul Oficial.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a solicitat suspendarea plăţii tarifului pentru tranzitarea podului peste braţul Borcea pe perioada efectuării lucrărilor de reparaţii, în condiţiile în care repararea deteriorărilor extinse ale podului se va suprapune pe perioada sezonului estival.

"Mobilizare bună a constructorului pe şantierul podului peste braţul Borcea (A2), care a ajuns la un stadiu fizic de peste 74%! În ciuda eforturilor depuse, repararea deteriorărilor extinse ale acestui pod dunărean se va suprapune pe perioada sezonului estival. Constructorul român a dat asigurări că va continua să lucreze intens, inclusiv în weekend, pentru a se putea scurta cât mai mult perioada cu restricţii. În această situaţie, vreau ca pe perioada lucrărilor să suspendăm plata tarifului pentru tranzitarea podului (PEAJ)!", a scris ministrul Transporturilor pe propria pagină de Facebook.

Lucrările trebuie să continue până când podul redevine sigur pentru circulaţie, a precizat acesta.

La mijlocul lunii februarie a.c. au reîncep lucrările de reabilitare la Podul peste brațul Borcea, situat pe Autostrada A2.

Pe perioada lucrărilor, Calea II de circulație, sensul Constanța- București, între km 143+125 și km 148+315, va fi închisă traficului, circulația fiind deviată pe Calea I, unde se va desfășura în ambele sensuri.

Printre lucrările principale ce vor fi executate sunt frezarea sistemului rutier și refacerea acestuia, demontarea/montarea parapetului pietonal, refacere trotuar, etc..

Podul peste brațul Borcea, în lungime de 970 m, este un pod combinat de cale ferată și șosea, de tip constructiv, care traversează fluviul Dunărea și, împreună cu podul similar de la Cernavoda, în lungime de 1596 m conectează orașele Fetești și Cernavodă din România, între regiunile Dobrogea și Muntenia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik
Lingouri de argint
Planșeul Unirii
Reacția pieței la decizia OPEC
Punct de lucru / Foto: Freepik
Modificarea PNRR
Bitcoin / Foto: Freepik
Bijuteriile indiene se ieftinesc
Ger și viscol
Donald Trump și Jerome Powell
Ministerul Finanțelor
Sediul Bosch / sursa foto: Bosch.de
TVA / Foto: Freepik

Modificare fiscală majoră: fără amenzi în sistemul e-TVA

O modificare importantă în relația dintre contribuabili...

U.S. Immigration and Customs Enforcement
Transelectrica
Finanțele au clarificat
Jensen Huang, CEO Nvidia
Portul Bandar Abbas
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
 Seagal si Vladimir Putin
Stație de transformare / Foto: Arhivă
Trofeul FIFA al Cupei Mondiale de Fotbal
Cod galben de ger / Foto: Freepik
Elon MUsk și Donald Trump / Foto: Casa Albă
Viscolul a închis mai multe drumuri
Scoaterea banilor din firmă se complică

pixel