Guvernul, pe ultima sută de metri, a adoptat o mega Ordonanță de Urgență
Guvernul a adoptat o ordonanță...
Normele prevăd că: "Tarifele de onorarii conțin scutiri și reduceri pentru actele întocmite în scopul valorificării unor drepturi prevăzute de legi speciale și de protecție socială".
La ora actuală, sunt scutite de la plata onorariilor următoarele acte întocmite în scopul valorificării unor drepturi prevăzute de legi speciale și de protecție socială:
declarații privind ajutorul de șomaj;
declarații privind ajutorul social;
declarații privind obținerea alocației de stat pentru copii;
declarații privind acordarea burselor pentru elevi și studenți, pentru obținerea de rechizite școlare și pentru obținerea de locuri de cazare în cămine;
declarații privind stabilirea sau valorificarea drepturilor foștilor deținuți politici, veteranilor de război și văduvelor acestora;
declarații privind valorificarea drepturilor persoanelor cu handicap;
declarații și procuri necesare în cadrul procedurii de obținere a despăgubirilor prevăzute de Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casă de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A., aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 232/2008, în vederea achiziționării de autoturisme;
declarații de donare de organe, țesuturi și celule.
PROCURĂ pe care nu te gândești s-o verifici când cumperi un apartament. Dar TREBUIE
"Date fiind dinamica și fluctuația programelor de sprijin al unor categorii de persoane, derulate de autoritățile și instituțiile publice, pentru a înlătura acest neajuns, se impune completarea Normelor, în sensul reglementării scutirii de plata onorariului notarial și în cazul „declarațiilor sau procurilor necesare în vederea stabilirii sau valorificării drepturilor prevăzute, că forme de sprijin al unor categorii sociale, în alte programe naționale instituite prin legi speciale sau de protecție socială", spune Ministerul Jusiției.
Noul ordin al Ministerului Justiției prevede modificări care au legătură cu declarațiile sau procurile necesare în vederea stabilirii sau valorificării drepturilor prevăzute, ca forme de sprijin al unor categorii sociale, în alte programe naționale instituite prin legi speciale sau de protecție socială
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Guvernul a adoptat o ordonanță...
Guvernul suspendă aplicarea mecanismului RO e-TVA până la finalul anului...
Nivelul accizelor la bere, vin,...
Guvernul confirmă menținerea impozitului de 1% pe...
Gigantul taiwanez al...
Agenția de rating Moody’s a...
Gigantul sud-coreean Samsung SDI dezvoltă o nouă...
Ţinta Companiei Naţionale de...
România, pe muchie între export...
Ministerul Apărării de la...
O propunere legislativă depusă...
Parlamentul a adoptat Legea...
Diamantele nu mai sunt doar...
O propunere legislativă depusă...
Socoteala de acasă a președintelui Donalt Trump nu se...
Ministerul Economiei,...
Banca Națională a României a...
Guvernul prelungește schema de...
Bursa de Valori Bucureşti a...
Într-un peisaj digital în care...
Guvernul decide să prelungească...
Ministerul Dezvoltării,...
Exporturile globale de gaze...
Guvernul introduce un instrument de presiune directă...
Dobânzile din piața monetară interbancară au rămas la...
România intră în anul 2026 cu...
Consiliul Concurenței a...
Loteria Română organizează...
Finalul lunii decembrie vine cu...
Piețele bursiere globale și-au...