Știrile dimineții. Cele mai importante informații la început de weekend
Grupaj de știri.
Cercetătorii chinezi au testat cu succes un model de sistem tehnologic ce ar putea permite în viitor transmiterea wireless a energiei solare din spaţiul cosmic pe Pământ, informează duminică agenţia Petra.
Un model de centrală electrică de la Universitatea Xidian, situată în provincia chineză Shaanxi, captează energie solară de la mare distanţă de sol, o transformă în fascicule de microunde şi o transmite prin aer către o staţie de recepţie aflată la sol, unde poate fi convertită în electricitate.
În timp ce modelul actual permite trimiterea energiei de la doar 55 de metri distanţă de sol, cercetătorii speră că această tehnologie va putea fi extinsă pentru a furniza energie de la panouri solare amplasate pe orbita Pământului.
Universitatea a precizat, într-un comunicat de presă, că echipa de cercetare din spatele modelului a efectuat recent teste în faţa unui grup de experţi externi, care au verificat succesul sistemului la 5 iunie, transmite Agerpres.
Dincolo de orice, Fujian Type 003 este primul portavion al Chinei care dispune de catapulte pentru lansarea avioanelor. Beijingul intră, astfel, într-un club restrând din au făcut parte, până acum, doar Statele Unite și Franța.
Unii susțin că aceste tipuri de portavioane sunt singurele ”adevărate”. De pe puntea de zbor, avioanele decolează cu ajutorul catapultelor ce le permit să prindă rapid viteză aterizează cu ajutorul unor cabluri de oprire. Această tehnologie duală are propriul acronim - CATOBAR -, revendicat doar de SUA, cu cele unsprezece "superportavioane" ale sale, și Franța, cu Charles-de-Gaulle. Iar cum, China.
La Fujian s-a muncit mai mulți ani pe șantierul naval Changxing Jiangnan din Shanghai, iar lansarea navel este doar primul pas spre admiterea în serviciul activ. Va fi nevoie de luni de teste pe mare înainte ca Fujian să se poată alătura oficial PLAN, acronimul pentru marina chineză, și alți câțiva ani și multă pregătire înainte de a-și atinge capacitatea operațională deplină.
Acest lucru este cu atât mai important cu cât chinezii au făcut un salt tehnologic important, dar delicat, cu Fujian, cu un sistem de catapultare electromagnetică, cunoscut sub numele de EMALS în engleză, inaugurat pe noul portavion american din clasa Gerald Ford. Câmpurile magnetice generate de un motor electric propulsează aeronava de-a lungul unei șine. Din punct de vedere istoric, portavioanele au fost echipate în mod tradițional cu catapulte cu aburi, o tehnologie veche și dovedită, utilizată pe zece dintre cele unsprezece portavioane americane, precum și pe Charles-de-Gaulle, ale cărui catapulte sunt importate din Statele Unite.
Beijingul a sărit peste acest pas și a trecut direct la următoarea generație de catapulte. Lui Fujian îi lipsește doar o unitate nucleară pentru a concura cu noua clasă americană Ford. Din punctul de vedere al dimensiunilor, Type 003 este aproape de standardele americane, lung de aproape 320 de metri și un deplasament de 80.000 de tone, față de 330 de metri și 100.000 de tone pentru cele unsprezece "superportavioane" ale marinei americane.
În acest sens, Type 003 nu este doar un al treilea portavion pentru marina chineză, ci și piatra de temelie a unei forțe aeriene navale chineze cu adevărat moderne. Ceremonia de lansare a navei Fujian s-a ridicat la înălțimea evenimentului. Îmbrăcați în alb și însoțiți de o fanfară militară, sute de marinari PLAN au aplaudat noua navă amiral, împodobită cu ghirlande de fanioane și pusă în evidență de jeturi de apă și artificii.
Totuși, cele două portavioane actuale ale PLAN sunt departe de a atinge aceleași standarde. Primul, Liaoning, pus în funcțiune în 2012, este un fost portavion sovietic neterminat, Varyag. Construcția lui a început în Ucraina și terminată în China. Cel de-al doilea, Shandong, pus în funcțiune în 2019, a fost construit în întregime în China, dar este doar o versiune modernizată a Liaoning-ului, căruia i-a păstrat vechea arhitectură, cu trambuline pentru decolare și cazane cu combustibil petrolier pentru propulsie. De asemenea, acestea au dimensiuni mai mici, cu un deplasament de aproximativ 65.000 de tone.
Lansarea celui de-al treilea portavion chinezesc are loc într-un context internațional tensionat: Beijing se burzuluiește în legătură cu Taiwanul, promițând să zdrobească orice încercare de a schimba starea lucrurilor, în timp ce Rusia a pornint un război devastator în Ucraina și a fost izolată la nivel mondial. "Dacă cineva îndrăznește să separe Taiwanul de China, armata chineză nu va ezita nicio clipă să pornească un război, indiferent de costuri", a avertizat Wu Qian, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Apărării.
Numele celui de-al treilea portavion al PLAN este său sugestiv. Ca și în cazul primelor două portavioane, Fujian poartă numele proviciei din sud-estul țării, care se confruntă direct cu... insula Taiwan, de care este separată doar de strâmtoarea cu același nume, pe care Liaoning sau Shandong au traversat-o de mai multe ori în ultimii ani. Este modul în care Beijingul a ținut să amintească de rolul său în acest coridor maritim strategic, unde forțele navale occidentale desfășoară în mod regulat exerciții pentru a apăra principiul "libertății de navigație".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Performanța negativă a fost...
”Am construit acest proiect cu...
Ministrul Sebastian Burduja a...
Aceasta ar putea reprezenta...
Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...
Agenția Națională de...
Precizări privind înscrierea...
Beko, Ford, Audi și Auchan sunt...
O strategie menită să asigure un echilibru între...
Companiile chineze își păstrează dolarii,...
Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...
Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...
Economia Germaniei a crescut...
Rubla rusească se depreciază...
La Palatul Victoria, a fost...
China anunţă că este dispusă să...
Curs valutar BNR, 21 noiembrie...
Florian Lixandru, candidatul...
Mutările şi cotaţiile...
Grupaj de știri.
La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...
Activitatea RAR este blocată...
Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important...