Teodorovici: La modificarea OUG 114 am ținut seama de datele BNR

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Eugen Orlando Teodorovici
Eugen Orlando Teodorovici
Modificările la Ordonanţa 114 se bazează foarte mult pe elementele şi datele transmise de Banca Naţională a României (BNR), instituţie care a şi avizat documentul în forma sa actuală, a declarat, joi, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, după şedinţa Consiliului Economic şi Social (CES).

"Vă pot spune clar că, astăzi, ROBOR-ul este peste 3%, deci 3,23% la trei luni. La tranzacţii, noul indice de referinţă este 2,60%, este o diferenţă în minus. Noi ne-am bazat foarte mult pe ceea ce Banca Naţională a României ne-a trimis ca şi elemente, date, argumente, justificări. Este acelaşi document pe care şi Banca Naţională l-a acceptat. Vă reamintesc că Ordonanţa, în forma ei de astăzi, este avizată şi de Banca Naţională a României. În rest, sunt încercări ale unora de a crea din nou o discuţie care nu ar trebui să existe", a spus Teodorovici, citat de Agerpres.

Întrebat dacă nu ar trebui să fie publice calculele realizate de BNR, legate de indicele ROBOR, ministrul Finanţelor a subliniat că "sunt informaţii care se discută şi se analizează în cadrul unui grup de lucru" şi că "nu pot să iasă în public".

Citește și: Anunț important privind creditele. Cine va beneficia de noul ROBOR

"Anumite date sunt confidenţiale, pentru că se referă la partea de bănci şi aici există un caracter în baza legii pe care BNR trebuie să-l respecte. Adică sunt informaţii care se discută şi se analizează în cadrul unui grup de lucru, dar ele nu pot să iasă în public, pentru că sunt date care aparţin fiecărei bănci în parte şi e o chestiune de concurenţă între bănci. În schimb, acea medie aritmetică între dobânzile de la tranzacţiile interbancare sunt chestiuni clare, pentru că se afişează pe site-ul Băncii Naţionale", a afirmat demnitarul.

Teodorovici a adăugat că, momentan, nu există o estimare a numărului de persoane care vor beneficia de noul indice de referinţă, calculat pentru creditele viitoare.

"Va fi decizia fiecărui client care are un împrumut în lei să facă sau nu o solicitare de refinanţare. Va fi o discuţie cu banca. Este o chestiune pe care nu o putem anticipa astăzi (câte persoane îşi vor refinanţa creditele, n.r.)... În schimb, va fi o competiţie între bănci pentru a refinanţa aceste împrumuturi în baza acestor solicitări din partea clienţilor pentru a-şi menţine acele împrumuturi în portofoliu şi pentru a-şi menţine cota de piaţă. Gândiţi-vă că dacă alte bănci vin şi refinanţează, şi clienţii se mută către acea bancă, atunci cota de piaţă a acelei bănci creşte şi banca perdantă va trebui să plătească taxa pe care noi am menţinut-o în această Ordonanţă. Deci, va fi o concurenţă între bănci şi va fi dorinţa băncilor de a finanţa economia reală, ceea ce se şi doreşte prin această Ordonanţă", a subliniat Eugen Teodorovici.

Comentariile lui Vasilescu

Miercuri, consultantul de strategie al Băncii Naţionale a României (BNR), Adrian Vasilescu, declara pentru AGERPRES că o Ordonanţă de Urgenţă nu poate să contribuie la ieftinirea creditului în România, aceasta fiind în primul rând un act fiscal, iar printr-un act fiscal nu se poate schimba nivelul dobânzilor la creditele pe care le dau băncile.

"Încă nu ştiu exact cum va arăta (...) după şedinţa de Guvern acest document. Ceeea ce pot să vă spun este că nu am cum să cred că o ordonanţă de urgenţă poate să contribuie la ieftinirea creditului în România. O ordonanţă de urgenţă este în primul rând un act fiscal. Guvernul gestionează fiscalitatea, politica fiscală şi are tot dreptul să fiscalizeze în această ţară şi normal că are tot dreptul să introducă impozite pentru bănci, bineînţeles respectând legităţile economice. Pentru că acesta este un lucru important. Dar aceasta nu înseamnă că printr-un act fiscal se poate schimba nivelul dobânzilor la creditele pe care le dau băncile, fie la ipotecare, fie pentru creditele de consum, fie pentru populaţie", a spus Vasilescu, precizând că este un punct de vedere personal.

Oficialul BNR a dat şi exemplu cotaţiilor de miercuri pe trei luni şi şase luni, dar şi media pe luna februarie. Astfel, media pe luna trecută este de 3,37%, cel pe trei luni este miercuri de 3,23%, iar la şase luni de 3,32%. "Piaţa are capriciile ei, că are şi capricii, piaţa are regulile ei şi piaţa respectă în primul rând legităţile economice. În Constituţia României se spune că economia României este economie de piaţă şi când piaţa este dirijată de legităţi economice, este o iluzie să crezi că pot fi reduse dobânzile bancare prin directive", a mai spus consultantul de strategie al BNR.

Acesta a menţionat că BNR a primit o solicitare oficială pentru un punct de vedere, instituţia a trimis un document substanţial, dar acesta nu este public şi nu poate fi făcut public decât de Guvernul României, destinatarul documentului.

Dobânda pentru creditele acordate în monedă naţională va fi compusă dintr-un indice de referinţă calculat exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare la o anumită perioadă, la care creditorul poate să adauge o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului, se arată în proiectul de Ordonanţă de urgenţă care modifică OUG 114/2018.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Reguli mai dure pentru executorii judecătorești
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan / Foto: George Călin / Inquam Photos
Asigurarea locuințelor / Foto: Freepik
Pușculiță / Foto: Freepik

ASF dă liber la transfer fără penalități în pensiile private

ASF schimbă regulile pentru prospectele fondurilor de...

Casa de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Transelectrica
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Contor de gaze și energie electrică
Noi taxe și impozite / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Viscol

ANM: Cod galben de ninsoare și viscol în București

Vremea se va răci considerabil în București în...

New York
Andrew Ross Sorkin
Lei / sursa foto: Freepik.com @Vlad Ispas
Cișmea / Foto: Freepik

AFM preia peste 500 de proiecte de infrastructură din PNRR

Guvernul se pregătește să investească aproape un miliard...

Foto: pexels.com
Foto: Freepik.com

Honda și Toyota, îngrijorate de inițiativa „Made in Europe”

Producătorii auto japonezi și britanici își exprimă...

Cash / FOTO: Freepik

Cum influențează IRCC și ROBOR rata la creditul ipotecar

Alegerea între IRCC și ROBOR nu este doar o chestiune...

ANAF
Marile studiouri americane cer suspendarea tehnologiei video lansate de proprietarul TikTok - FOTO: Freepik@DC Studio
calatori SUA - FOTO: Freepik@italoparnaiba5

Reguli mai stricte pentru turiștii care călătoresc în SUA

Autoritățile americane anunță că noile reguli mai...

Euro. Foto: Freepik.com
Nicusor Dan

Nicușor Dan, anunț de ultimă oră

Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară - FOTO: Freepik@Drazen Zigic

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară

Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...

Diana Buzoianu

Avize de mediu mai rapide și digitalizare totală în 6 luni

Ministerul Mediului anunță o reformă majoră cu impact...

Ferma. Foto: Pexels.com

pixel