Tichetele de masă ar urma să fie acordate unei categorii speciale

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Acordarea tichetelor pe card prezintă mai multe avantaje
Acordarea tichetelor pe card prezintă mai multe avantaje
O inițiativă legislativă depusă la Senat propune modificări a Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat în privința acordării ajutoarelor sociale.

“Tichetele, emise pe suport electronic, vor fi capabile să asigure debitarea sumelor corespunzătoare produselor solicitate de titularul tichetului pentru ajutor social la valoarea respectivelor produse, ceea ce reprezintă un avantaj important pentru această categorie de utilizatori, marea majoritate din categoria celor vulnerabili”, se spune în expunerea de motive a proiectului.

Plata ajutorului social se va face jumătate în tichete sociale, cealaltă jumătate ca și până acum, în cont, prin poștă sau numerar.

“Art. 132 va avea următorul cuprins:

(1) Plata ajutorului social se realizează după cum urmează:

a) 50% din cuantumul ajutorului social, după caz, în funcție de opțiunea beneficiarului, pe bază de mandat poștal sau în cont bancar

b) 50% din cuantumul ajutorului social sub forma tichetului pentru ajutor social.”

Citește și: Buget 2019 Nivelul la care trebuie să ajungă salariul mediu

Tichetele sociale nu vor putea fi folosite pentru preschimbarea lor în sume de bani, pentru achiziționarea altor produse nealimentare, cum ar fi alcoolul sau țigările. Beneficiarii își vor putea cumpăra doar alimente din magazinele desemnate, și nu de la orice unitate de alimentație publică.

“Art. 135

(1) Tichetele pentru ajutor social pot fi utlizate doar în unitățile de alimentație publică cu care unitățile emitente au încheiat contracte de prestări servicii și numai pentru achiziționarea de produse alimentare.”

Inițiativa trebuie să primească avizul Guvernului și al Consiliului Legislativ pentru a intra la votul senatorilor, aceasta fiind prima cameră sesizată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF
Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Vot în Parlamentul European
Accident feroviar în Cartagena, Spania
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Eoliene și panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Asigurări / Ilustrație: DCBusiness
Bogdan Chiriţoiu / Foto: Oana Pavelescu
Bursă
Fregata Marinei Regale Daneze HDMS Triton patrulează apele din jurul regiunii arctice.
Donald Trump la Davos

Trump atacă politicile verzi ale UE în discursul de la Davos

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri, la...

Curs valutar / Foto: Freepik

Curs valutar BNR: aurul înregistrează un salt major

Banca Națională a României a publicat miercuri, 21...

Contabile se uită peste mai multe hârtii / Foto: Freepik
Curtea de Justiție a Uniunii Europene / Foto: Katarina Dzurekova / Flickr
Temu / Foto: DCBusiness
Dan Suciu
Tunelul Margina-Holdea
ONG-urile riscă să dispară
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan, discuții cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu

Premierul Ilie Bolojan s-a deplasat miercuri dimineaţă...

e-Factura / Foto: Freepik

pixel