Tichete de vacanță. Obligațiile instituțiilor publice față de angajați

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Tichete
Tichete
Instituțiile publice sunt obligate să acorde tichetele de vacanță, iar lipsa resurselor financiare sau necuprinderea sumelor respective în bugetul aprobat nu reprezintă o piedică legală în privința acordării lor.

Extistă încă instituții publice care nu acordă tichete de vacanță invocând  lipsa alocării bugetare, interpretând eronat textul actelor normative.

O astfel de situație a fost soluționată în instanță în favoarea angajaților, în care instituția publică refuza în acest mod acordarea tichetelor de vacanță pentru angajați.

Concret, în cadrul unui conflict de muncă, atât tribunalul, cât și curtea de apel au decis că angajatorul, instituție publică, nu poate suprima dreptul prevăzut de lege prin nealocarea resurselor bugetare, iar sintagma „pot acorda” din cadrul art. 1 alin (1) din OUG nr. 8/2009 se află în contradicție cu „acordă” din alin (2) al aceluiași articol - în primul caz fiind vizați agenții economici, iar în cel de-al doilea, instituțiile publice, așa cum sunt ele definite de Legea 500/2002.

„(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru recuperarea și întreținerea capacității de muncă a personalului salarial, angajatorii care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă pot acorda, în condițiile legii, bonuri de valoare, denumite în continuare vouchere de vacanță.

(2) Instituțiile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, acordă, anual, în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2020, vouchere de vacanță în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat”, scrie, mai exact, în ordonanță.

În aceste condiții se ajunge la concluzia că, „în sfera raporturilor de muncă ce apar la nivelul angajatorului instituție publică centrală și/sau locală, se instituie un veritabil drept în beneficiul angajatului”, iar în măsura în care nu există o limitare prevăzută expres de un act normativ, salariații plătiți din fonduri publice trebuie să beneficieze de acest drept.

Fiind vizate drepturile aferente anilor 2017-2020, instanțele au constatat că „nu au existat dispoziții legale care să prevadă că pentru anii respectivi nu se prevăd sume pentru acordarea tichetelor de vacanță personalului din cadrul instituțiilor publice”, iar „simpla susținere, în lipsa oricărei dovezi, că nu a dispus de resursele financiare necesare nu este de natură a justifica măsura luată.”

Angajatorul, instituție publică, din speța analizată s-a apărat susținând că lipsa fondurilor necesare pentru acordarea tichetelor de vacanță a avut la bază acordarea sporurilor la nivelul maxim prevăzut de lege, însă acest argument nu a putut fi luat în considerare, „având în vedere că legea nu le prevede alternativ, scopul acordării celor două categorii de drepturi salariale în discuție fiind diferit.”

Practic, plecând de la dispozițiile actelor normative incidente, „sporurile sunt acordate în considerarea desfășurării activității în anumite condiții iar voucherele de vacanță, sunt acordate cu scopul creșterii veniturilor reale ale angajatului, care astfel își poate petrece o vacanță în țară, cu rol de recuperare a capacității de muncă, de creștere a productivității muncii salariatului și de motivare a acestuia, precum și stimulării turismului în România, astfel cum rezultă din expunerea de motive a OUG nr. 46/2017.”

Instanța a subliniat că s-a pornit de la premisa că Guvernul României s-a angajat să acorde tuturor salariaților plătiți din fonduri publice o indemnizație sau primă de vacanță, sub formă de vouchere de vacanță, iar acestui drept al salariaților îi corespunde, în mod evident, obligația de a cuprinde în buget sumele corespunzătoare, cu excepția cazurilor în care, printr-un alt act normativ,  s-ar dispune altfel sau ar fi limitat ori suspendat acest drept.

Putem observa că angajatorul instituție publică nu poate invoca necuprinderea sumelor necesare pentru acordarea tichetelor de vacanță, însă în cazul în care nu o face, salariații trebuie să se adreseze instanței competente și să solicite acordarea unor despăgubiri egale cu contravaloarea tichetelor/voucherelor de vacanță neacordate, acestea urmând a fi actualizate cu rata inflației, dar și dobânda legală aferentă, calculată de la scadență și până la data plății efective.

De asemenea, salariații pot solicita și cheltuielile de judecată efectuate pe tot parcursul procesului și astfel constatăm că sumele pe care le poate plăti în final  angajatorul îi pot afecta bugetul pentru anul curs și/sau pentru anii următori, iar instituția ar putea fi obligată să recupereze prejudiciul rezultat de la persoanele responsabile, arată Avocatnet.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel