Tichetele de vacanță pentru mediul privat ar costa 6,09 miliarde de lei. Cine va plăti

Autor: Matei Ion
Data actualizării:
Data publicării:
Vouchere de vacanță pentru toți
Vouchere de vacanță pentru toți
La Senat a fost depusă propunerea legislativă care ar urma să reglementeze acordarea de tichete de vacanță și angajaților din mediul privat.

În Expunerea de motive a inițiativei legislative se afirmă că în România, costul fiscal pe angajat, de 40,85%, este cel mai ridicat din Uniunea Europeană, unde se înregistrează o medie de 26%-27%. 

În ţara noastră, 25% reprezintă doar contribuţia la CAS, la care se adaugă 10% impozitul pe venituri din salarii şi alte taxe. Fiscalitatea ridicată atrage după sine şi un grad de colectare redus. De exemplu, la CAS, statul român încasează doar 80% - 85% din totalul sumelor pe care ar trebui să le încaseze. 

Inițiatorii mai spun că în aceste condiţii, este necesară identificarea de pârghii legislative prin care presiunea fiscală să devină cât mai redusă şi care să încurajeze încheierea de contracte de muncă. De exemplu, pentru sectorul bugetar a fost instituită măsura prin care angajaţii din acest sector beneficiază, printre altele, şi de vouchere de vacanţă,  în sumă de 1.450 lei anual. 

Cine asigură fondurile

În documentul citat se mai afirmă că acest mecanism poate fi extins şi pentru cei cca. 4,2 milioane de angajaţi din sectorul privat, astfel încât să poată beneficia de vouchere de vacanţă suportate din bugetul de stat, în valoare de 1.450 lei/anual, din sumele cu care aceştia contribuie deja sub forma impozitului pe venit şi / sau CAS

Angajatorii vor avea doar un rol de intermediari intre stat şi salariaţi, care nu implică efort financiar propriu. 

Întrucât pot exista situaţii în care o persoană are încheiate contracte de muncă cu mai mulţi angajatori în acelaşi timp, s-a prevăzut ca fiecare angajat să aibă posibilitatea să aleagă angajatorul prin intermediul căruia să primească voucherele de vacanţă. 

Pe lângă eliminarea discrepanţelor dintre cele două categorii de salariaţi, bugetari şi cei din sectorul privat, valoarea voucherelor de vacanţă se intoarce, practic, în economie, iar consecinţele sunt pozitive pentru întreaga industrie a turismului şi activităţilor conexe (HoReCa, industria alimentară, industria de transport, servicii, comerţ etc). 

Efortul bugetar pentru acordarea de vouchere de vacanţă celor cca. 4,2 milioane de salariaţi din sectorul privat este de cca. 6,09 miliarde lei însă, efectul global este unul pozitiv, deoarece din această sumă inițiatorii estimează că. cca. 60%-65% se va întoarce la bugetul de stat sub formă de TVA, taxe, impozit pe salarii, impozit pe profit etc. Diferenţa se va regăsi în efectul economic generat. 

Pe hârtie totul arată bine

Inițiatorii mai spun că acordarea acestor tichete și pentru angajații din mediul privat va fi benefic și pentru turismul intern dat fiindcă România înregistrează valori mult mai scăzute a ponderii acestei activităţi în produsul intern brut față de alte state europene. 

Datele statistice arată că 4% este contribuţia turismului în PIB la nivelul Uniunii Europene, în vreme ce in România această pondere este de circa 2,9%. 

În perioada pandemiei, voucherele de vacanţă au însemnat o adevărată "gură de oxigen" pentru industria turismului, mulţi antreprenori reuşind să-şi păstreze afacerile deschise datorită acestei facilități acordate angajaților.

Inițiatorii apreciază că aprobarea unui act normativ în favoarea acordării voucherelor de vacanţă şi salariaţilor din sectorul privat ”va avea un impact pozitiv asupra acestora, inclusiv prin reducerea (indirectă) a fiscalităţii muncii. De asemenea, va conduce şi la creşterea ponderii turismului în PIB peste media europeană şi la revitalizarea industriilor conexe, toate acestea contribuind la o creştere semnificativă a produsului intcm brut al României”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Sultan Ahmed bin Sulayem
autostrada boita cornetu - FOTO: Captură video@Cristian Pistol
asfaltare. Freepik.com
Șofer de camion / Foto: Freepik
RAdu Miruță - FOTO: Agerpres
Record istoric de turiști români în Bulgaria. Creștere de peste 50% față de perioada prepandemică - FOTO: Arhivă personală
Lukoil
Keir Starmer - FOTO: Agerpres
Alexandru Nazare
Portul Constanța
Este o veste bună pentru cele doua banci
Marco Rubio / FOTO: Wikipedia
Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani - FOTO: Freepik@gioiaphoto

Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani

Valentine’s Day 2026 marchează cea mai scumpă Zi a...

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Documente. Freepik.com
Oameni de afaceri / Foto: Freepik

Economia încetinește brusc, IMM-urile cer plan de salvare

Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR)...

Casă de schimb valutar

Curs BNR. Cât costă euro și dolarul. Aurul pierde teren

Leul a încheiat săptămâna aproape neschimbat în raport...

TUI
Contabili / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Mașini depozitate parcarea unui port / Foto: Freepik
Neptun Deep / Foto: Captură video RomGaz / OMV Petrom
kathryn ruemmler (C), nevoită să demisioneze de la conducerea departamentului juridic al Goldman Sachs
Autobuz electric

Adrian Negrescu: Piața gazelor, teren fertil pentru speculă

Piața gazelor din România intră într-o zonă de risc...

Birou. Foto: Freepik.com

pixel