Tichete valorice. Vești bune. Se discută acordarea de noi ajutoare

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Aceste tichete se vor emite pe suport electronic
Aceste tichete se vor emite pe suport electronic
La Senat a fost depus spre dezbatere un proiect de lege ce prevede includerea în legislația biletelor de valoare a două noi tichete: trusou și junior și care, potrivit inițiativei legislative, vor fi acordate de angajator atât în format tipărit, cât și în format electronic (valoarea lor va fi virată pe card).

Tichetele trusou sunt destinate salariaților care devin părinți, inclusiv când este vorba de adopții. Practic, se va acorda un singur tichet trusou pentru fiecare copil (după naștere sau adopție), care să fie folosit la plata produselor de îngrijire (de exemplu, păturică, prosop, căciuliță, șosete, termometru, aspirator nazal, cremă, șampon, scutece, biberon, lapte praf etc.).

Valoarea maximă a sumelor acordate ca tichet trusou nu va depăși 1.500 de lei pentru un copil. Valoarea nominală a unui astfel de bilet va fi de 50 de lei sau multiplu de 50, dar nu mai mult de 250 de lei.

Potrivit proiectului, tichetele junior vor fi acordate lunar sau ocazional salariaților părinți pentru plata serviciilor educaționale, pentru achiziția de manuale și rechizite școlare, dar și pentru tabere. Valoarea acestor tichete va fi de 250 de lei când este vorba de ajutor luna, sau de 700 de eli, ajutor ocazional. Valoarea nominală a unui astfel de bilet va fi, de asemenea, de 50 de lei sau multiplu de 50, dar nu mai mult de 250 de lei.

Citește și Beneficii salariale în 2020. La ce se pot aștepta bugetarii

Inițiatorii proiectului de lege spun că motivarea salariaților ar trebui să fie ceva normal și esențial pentru fiecare angajator, pentru a avea productivitate sporită și, astfel, o afacere de succes.

„Recompensarea angajaților reprezintă un mijloc de motivare cu rezultate bune pe termen lung, mai ales atâta vreme cât recompensările sunt echitabile și sunt direct proporționale cu eforturile depuse de angajat și cu valoarea acestora. Recompensările pentru angajați pot fi directe/indirecte, materiale/nonmateriale, în funcție de posibilitățile și de activitatea angajatului, de natura jobului”, scrie în motivarea documentului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Consiliul Economic și Social
Bogdan Chiritoiu / Foto: Oana Pavelescu
Resort hotelier
Lingouri de cupru / Foto: Freepik
Lingouri de argint și aur
Bogdan Ivan
Semnatura electronică
Metale rare

Project Vault: cum reduce SUA dependența de China

Președintele SUA, Donald Trump, pregătește lansarea unui...

Statul se păregătește de o nouă tranșă de împrumuturi
Freepik.com
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik

2026, un an complicat pentru IMM-uri. Analiză

Pentru IMM-urile din România, 2026 începe sub semnul...

Dosare ANAF. Freepik.com
Kristalina Georgieva / Foto: FMI / Flickr

FMI estimează o scădere a inflaţiei, dar cu o condiţie

Inflația mondială, în recul pe fondul cererii mai slabe...

Lacat. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Bani / Foto: DCBusiness

Carlyle caută finanţare în Emirate pentru activele Lukoil

Carlyle discută un posibil parteneriat cu fonduri din...

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik

pixel