Știrile economice ale dimineții - 31 august 2020

Autor: Dana Mihai
Data publicării:

Sorin Grindeanu DEMISIONEAZA din funcția de președinte ANCOM

Sorin Grindeanu a afirmat că în septembrie va demisiona din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), după transpunerea în legislaţia română a memorandumului România-SUA privind tehnologia 5G.

Arma SECRETĂ a lui Kim Jong-Un. Ce pregătește DICTATORUL

Anul trecut, tiranul nord-coreean, Kim Jong-un, a promis că va introduce o „nouă armă strategică”, temuta rachetă Juche Bird, dar până acum nu a reușit să-și îndeplinească amenințarea.

ANM: Vremea în prima lună din TOAMNĂ

Prima lună de toamnă păstrează multe dintre caracteristicile sfârşitului de vară, vremea fiind călduroasă, cel puţin în primele două decade, iar precipitaţiile vor fi mai reduse cantitativ faţă de cele înregistrate în lunile de vară, conform prognozei pe luna septembrie, publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Turcia AMENINȚĂ: Dacă acesta nu este un motiv de război, atunci ce este

Ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu a avertizat sâmbătă că orice acţiune din partea Greciei vizând extinderea apelor sale teritoriale de-a lungul ţărmurilor estice, spre Turcia, va fi considerată un motiv de război, informează dpa.

Covid-19: Londra NU exclude cea mai dură variantă

Ministrul britanic al sănătăţii Matt Hancock a declarat sâmbătă că nu exclude introducerea de noi restricţii în cazul unui al doilea val de COVID-19 în această iarnă, care ar putea face 85.000 de victime potrivit unui raport guvernamental, informează AFP.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Contabili / Foto: Freepik
Buletin de vot / FOTO: Facebook AEP
Barajul Paltinu
Transelectrica

ANRE a dat drumul la licențe. Ce se schimbă în energie

ANRE a aprobat noi licențe în energie și gaze și...

Lingouri și monezi din argint

Argintul se apropie vertiginos de 60$ uncia

Argintul atinge un nou maxim istoric la 59,33 dolari...

Cupola care acoperă sarcofagul centralei nucleare de la Cernobîl, avariată de o dronă / Foto: AIEA / Twitter
Foto: Pexels.com
Inelul botezat Kryptonite
UBS Bank
Jeffrey Epstein
Elon Musk
Polițiștii au descoperit o cantitate record de articole pirotehnice
foto: pexels.com
Titluri Tezaur / FOTO: Pagina de Facebook a Ministerului Finanțelor
Apă și canalizare / FOTO: Freepik
Eoliene

Sistemul energetic din România, salvat de vânt

România se sprijină pe vânt pentru a evita o pană majoră...

Vameși
Foto: Pexels.com
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
prețul la gaze / Foto: Freepik
Finante. Freepik.com

Date INS: Creştere modestă a economiei României în 2025

Avans modest al PIB-ului României în 2025.

Nuclearelectrica
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
ANAF / Montaj foto: DCBusiness
Trafic intens pe autostradă / Foto: Freepik

pixel