Topul inegalității dintre bogați și săraci. Locul României

Autor: Costin Spoială
Data publicării:
Europa de Est domină clasamentul
Europa de Est domină clasamentul
Inegalităţile au crescut în Uniunea Europeană în ultimele decenii, în special în fostul bloc de Est, dar decalajul între bogaţi şi săraci rămâne mai puţin uriaş decât în alte regiuni ale lumii, notează France Presse duminică. Bulgaria este ţara cea mai marcată de inegalităţi în UE, potrivit Eurostat, iar România se află pe locul 9. Oficiul european pentru statistică măsoară pentru fiecare ţară un coeficient Gini, un indice pe o scară de la 0 la 100, care evaluează inegalităţile în materie de venituri. Cu cât este mai ridicat, cu atât inegalităţile sunt mai mari.

În Bulgaria, indicele atinsese nivelul 40 în 2017, mult deasupra mediei europene (31). Ţările baltice (Lituania, Estonia, Letonia), cele patru ţări principale din Sud (Spania, Portugalia, Grecia, Italia), România şi Marea Britanie completează Top 10 al acestora. Germania, Franţa şi Polonia sunt marcate mai puţin de inegalităţi decât nivelul mediu. Slovacia (cu indicele 23), Slovenia şi Republica Cehă sunt cele mai egalitare în materie de venituri, fiind urmate de ţările nordice (Suedia, Danemarca, Finlanda), Belgia, Olanda şi Austria.

Între 1980 şi 2017, în Europa, venitul mediu al 1% dintre cei mai bogaţi a crescut "de două ori mai repede" decât cel al 50% dintre cei mai săraci, potrivit unui studiu al Laboratorului care studiază inegalităţile mondiale (WIL) publicat în aprilie. "Creşterea inegalităţilor" se observă "în aproape toate ţările europene". Potrivit acestui organism, politicile europene "se străduiesc să promoveze o creştere mai incluzivă", căci ele sunt "concentrate pe reducerea inegalităţilor între statele membre", mai puţin pe "inegalităţile din interiorul ţărilor".

Citește și: Miliardarii lumii câștigă 2,5 miliarde de dolari pe zi

În Europa Occidentală, cei mai bogaţi 10% câştigă în medie de şapte ori mai mult decât 50% cei mai săraci înaintea impozitării, dar de cinci ori mai mult după impozitare, înregistrând o scădere de 29%, potrivit datelor WIL. Diferenţa este între 23% în Europa de Sud şi de Nord şi doar 15% în Est. De fapt, în Vest, nivelurile de impozitare sunt adeseori progresive, mai ridicate pentru veniturile cele mai mari, în timp ce în numeroase ţări din Est, precum ţările baltice, Bulgaria şi România, au fost instituite impozite cu cotă unică. În afară de aceasta, "concurenţa fiscală crescută între statele europene" a "subminat creşterea progresivă a impozitelor", potrivit WIL.

Europa este totuşi unul dintre continentele care "au rezistat cel mai bine creşterii inegalităţilor între venituri", potrivit WIL. De exemplu, inegalităţile au crescut "mult mai puţin decât în SUA", "în special datorită sistemelor de educaţie şi de sănătate mai egalitare". Prestaţiile sociale joacă astfel un rol important. Cea mai mare parte a ţărilor neuropene din OCDE au de altfel un coeficient superior celui din bătrânul continent: 33 în Australia, 34 în Japonia, 40 în Turcia, 46 în Mexic şi până la 62 în Africa de Sud. Doar Canada (31) este la egalitate cu ţările europene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Sala de ședință din clădirea Guvernului
Oameni pe stradă
Podul Giurgiu - Ruse
Ispectori ai ANAF și Vamei
Nave petroliere / Foto: Freepik
Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Mină de suprafață / Foto: Pexels
Foto: Mihai Ciobanu
Adrian Negrescu
Petroliști venezueleni / Foto: PDVSA
Donald Trump
Servere / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com
Foto: Oana Pavelescu
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Dosare ANAF. Freepik.com
Elon Musk / Foto: Gage Skidmore / Flickr
Benzinărie Lukoil

Un jucător saudit intră în cursa pentru activele Lukoil

Compania saudită Midad Energy a devenit unul dintre...

Inspector antifraudă, ANAF
Vânzare online / Foto: Freepik
Kaufland. Foto: Mihai Ciobanu

Programul magazinelor Kaufland de Crăciun și de Revelion

Kaufland România anunță programul de funcționare al...

Investiții / Foto: Freepik
TVA / Foto: DCBusiness
Documente
Volodimir Zelenski și Donald Trump / Foto: Reuters / Kevin Lamarque
Delegațiile din Ucraina și SUA
REMAT

pixel