Traficul cu pangolini a explodat

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Pangolin
Pangolin
Traficul mondial cu fildeş s-a redus însă cel cu pangolin a explodat, susţine Organizaţia Naţiunilor Unite pentru combaterea drogurilor şi a criminalităţii (UNODC) într-un raport publicat vineri care se bazează pe datele colectate pe o perioadă de patru ani, informează Reuters.

Deciziile mai multor state, începând cu China în 2017, de a interzice comerţul cu fildeş par să fi contribuit la reducerea traficului, care a atins un vârf în perioada 2011-2013, susţine UNODC în raportul său mondial cu privire la criminalitatea care are legătură cu speciile sălbatice, a cărui ultimă ediţie data din 2016. În acelaşi timp însă, traficul cu pangolin, un mamifer nocturn ai cărui solzi sunt utilizaţi frecvent ca ingredient în medicina tradiţională chineză, a crescut puternic.

"Raportul aduce unele veşti bune şi unele veşti proaste", spune cercetătorul şef de la UNODC, Angela Me. "Vedem că unele pieţe se reduc, în special cele pentru fildeş şi corn de rinoceri, dar constatăm şi creşteri puternice pe alte pieţe, precum cele de trafic ilicit cu pangolini, ţipari europeni şi bucăţi de tigru", a adăugat Angela Me.

Și totuși, care este animalul ”vinovat” de pandemia cu Covid-19

În ceea ce priveşte fildeşul, o ofertă excedentară combinată cu interdicţiile impuse de mai multe state au condus la scăderea preţurilor, care în China s-au redus la jumătate între 2014 şi 2018, subliniază UNODC. Acest organism a evaluat la 400 milioane de dolari veniturile anuale generate de traficul ilegal cu fildeş.

În schimb, confiscările de solzi de pangolin, care provin în principal din Africa, au crescut de zece ori între 2014 şi 2018. În această perioadă, au fost confiscate 185 de tone de solzi de pangolin, care reprezintă aproximativ 370.000 de animale ucise.

"În prezent pangolinul este, incontestabil, mamiferul sălbatic cel mai traficat în lume", subliniază raportul UNODC.

Pangolinii sunt vânaţi pentru carnea şi solzii lor în Asia şi Africa, traficul fiind alimentat în special de cererea din China şi Vietnam, potrivit organizaţiilor pentru drepturile animalelor. În timp ce carnea de pangolin este considerată o delicatesă, solzii se folosesc în medicina tradiţională chineză pentru tratarea unor afecţiuni, printre care astmul şi artrita. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Cosmin Marinescu
Benzinarie. Foto: Freepik.com
TVA / Foto: Freepik.com
Parlamentul European
Benzinărie
Foto: Freepik.com
Lingouri de aur / Foto: Unsplash
Bursă / Foto: Freepik
Semnare contract. Foto: Pexels.com
Freepik.com
Marea Britanie

Noi condiții de călătorie în Marea Britanie pentru români

Începând cu 25 februarie, cetățenii români care doresc...

Elveția a adoptat inteligența artificială în domeniu IT / Foto: Freepik

AI împinge Elveția în fruntea Europei la productivitate

Productivitatea în sectorul informației și...

Viscolul închide mai multe șosele / Foto: Arhivă
Banca Naționala a României

De ce a greșit BNR prognoza inflației pentru decembrie 2025

BNR recunoaște erorile de prognoză: inflația din 2025 a...

Muncitori pe șantier / Foto: Unsplash
Cripto / FOTO: Freepik

Evoluția Bitcoin după anunțul privind majorarea tarifelor

Bitcoin a evoluat aproape neschimbat duminică,...

Pompe de petrol
Marco Rubio / Foto: Daniel Torok / Casa Albă
Drumarii au scos utilajele de dezăpezire
Finanțare / FOTO: Freepik

Adrian Nica, vești despre facturarea persoanelor fizice

Emiterea facturilor de către persoanele fizice a stârnit...

Donald Trump
Butoaie cu petrol / Foto: Freepik
Florin Bănică
Banca Națională a României
Donald Trump / Foto: Casa Albă

pixel