Traian Băsescu a rămas fără indemnizația lunară de la stat. Suma pe care o încasa în fiecare lună

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Traian Băsescu / Foto: PPE
Traian Băsescu / Foto: PPE
Administrația Prezidențială i-a retras lui Băsescu indemnizația lunară (de 75% din cea pe care o primește Președintele în funcție).  

De asemenea, a fost întrerupt contractul de muncă al consilierului lui Băsescu care era plătit de Administrația Prezidențială.

Deciziile vin în urma sentinței definitive din data de 23 martie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a hotărât că Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea.

În 28 martie 2022, GIP a solicitat Administrației Prezidențiale informații referitoare la demersurile făcute de instituție pentru ca Traian Băsescu să nu mai beneficieze de drepturile stabilite de lege pentru foștii șefi de stat.

Potrivit articolului 2 al Legii nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român, persoanele care au avut calitatea de şef al statului român beneficiază pe durata vieţii de o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată Preşedintelui României în exerciţiu, precum și de serviciile a două persoane încadrate la Administrația Prezidențială, una cu un post de consilier, cealaltă cu un post de secretar.

Potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 406/2001: „Nu beneficiază de prevederile prezentei legi persoana căreia i-a încetat calitatea de şef al statului român ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni pentru care a fost condamnată definitiv sau ca urmare a demiterii din funcţie prin referendum şi nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia”.

În 8 aprilie 2022, Administrația Prezidențială ne-a informat că „prin act administrativ intern, s-a dispus că, începând cu data de 23.03.2022, domnul Traian Băsescu nu mai beneficiază de indemnizația stabilită în temeiul art. 2 lit. B) din Legea nr. 406/2001, respectiv «o indemnizație lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizația acordată Președintelui României în exercițiu»”.

Florin Cîţu: Este necesară oprirea comerţului cu Rusia

Administrația Prezidențială ne-a informat, de asemenea, că în cadrul instituției a fost angajată o singură persoană pe funcția de consilier la cabinetul fostului președinte Băsescu. „Persoanei respective, prin act administrativ intern, i-a încetat contractul individual de muncă, începând cu data de 23.03.2022.”

Reamintim că, în urma sentinței definitive referitoare la colaborarea sa cu Securitatea, Băsescu a pierdut și celelalte drepturi de care beneficia în calitate de fost Președinte. Serviciul de Protecție și Pază (SPP) i-a retras paza, protecția și autoturismul asigurate de instituție, iar RAAPPS i-a comunicat că trebuie să părăsească în termen de 60 de zile vila de protocol în care locuiește.

Traian Băsescu încasa de la Administrația Prezidențială o indemnizație mai mare decât Klaus Iohannis

Fostul președinte al României Traian Băsescu a beneficiat, după terminarea celor două mandate la Palatul Cotroceni, de o indemnizație lunară, plătită de Administrația Prezidențială, în cuantum de 75% din indemnizația pe care o încasează președintele în funcție al României, Klaus Iohannis.

După studierea declarațiilor de avere pe care atât Băsescu, cât și Iohannis le-au completat anual, că fostul președinte a încasat o indemnizație mai mare decât Klaus Iohannis.

Ultima declarație de avere completată, la data de 14 iunie 2021, de Traian Băsescu arată că acesta a încasat, în anul fiscal anterior depunerii acestui document, o indemnizație de la Administrația Prezidențială în cuantum de 202.176 de lei pe an. Președintele Klaus Iohannis, care a completat, la rândul său, o declarație de avere în data de 6 iunie 2021, menționa că a încasat, în aceeași perioadă fiscală, o indemnizație de 178.391 de lei. Cu peste 36.000 de lei mai puțin decât Băsescu. Aceeași situație se regăsește și în anul fiscal anterior.

Tot din documente oficiale jurnalul.ro a aflat că fostul președinte al României, timp de două mandate a primit 1,5 milioane de lei bani publici, potrivit Antena3.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Cupru
Blocuri de locuințe / FOTO: Freepik
Oameni de afaceri / FOTO: Freepik

Investitorii bărbați, mai puțin performanți decât femeile?

Care este concluzia unui studiu realizat pe această temă...

Banca Rusiei / FOTO: Wikipedia
Rachetă / FOTO: Flickr.com
Un motostivuitor transportă o mașină veche / Foto: Arhivă
Sediul Damen din Rotterdam, Olanda
Rompetrol
Tabletă / FOTO: Freepik

După OpenAI și Perplexity, Yahoo este gata să cumpere Chrome

În cadrul procesului antitrust împotriva Google, Yahoo...

Insolvență / FOTO: Freepik
Cătălin Leonte, director general FNGCIMM
BNR
Târg imobiliar
Comerțul en-gros a scăzut / Foto: Freepik
Bursa de la Frankfurt
Ministrul Comerțului din Coreea de Sud, Ahn Duk-geun (centru), alături de Yoji Muto din Japonia (stânga) și Wang Wentao din China (dreapta), la Seul.
Persoană cu handicap / Foto: Freepik
Bună dimineața!
Bursa de la București / FOTO: Facebook
Prof. Mircea Coșea
Papa Fancisc
OMV Petrom / Foto: Oana Pavelescu
Foto: Freepik.com
Biroul unui judecător / Foto: Freepik
Hidroelectrica
Mircea Fechet / FOTO: Gov.ro
Miliardarul și invetitorul american Ray Dalio / FOTO: Wikipedia
Boeing

pixel