Transelectrica anunţă investiţii de 7,1 miliarde de lei până în 2031

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Energie. Foto: Pexels.com
Energie. Foto: Pexels.com
Transelectrica şi-a planificat investiţii de 7,1 miliarde de lei până în 2031.

Comitetul de Reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei a aprobat planul de investiţii al Transelectrica pentru perioada 2022-2031, în valoare de 7,1 miliarde lei, potrivit unui comunicat al ANRE, remis, miercuri, Agerpres.

Astfel, un procent de 29% din valoarea totală a investiţiilor planificate în perioadă este alocat lucrărilor care au ca scop retehnologizarea reţelelor electrice de transport (RET) existente, 26% pentru integrarea producţiei din surse regenerabile şi din alte centrale noi, iar 30% pentru lucrări care au ca finalitate creşterea capacităţii de interconexiune.

Planul de dezvoltare integrează proiectele de interes comun care contribuie la implementarea priorităţilor strategice ale Uniunii Europene privind infrastructura energetică transeuropeană: "Black Sea Corridor", "Mid Continental East Corridor" şi "North CSE Corridor", cu termene de punere în funcţiune estimate în perioada 2025-2030 şi proiecte de interconexiune, care urmăresc atingerea obiectivului privind gradul de interconectare de 15% până în anul 2030, stabilit la nivelul Comisiei Europene.

În perioada 2023 - 2025 sunt prevăzute puneri în funcţiune ale unor lucrări de investiţii care vor asigura creşterea capacităţii de transport al energiei electrice şi a siguranţei alimentării pentru satisfacerea cererii de consum de energie electrică la nivelul indicatorilor de calitate prevăzuţi de standardul de performanţă al serviciului de transport energie electrică. Astfel, până în anul 2025 este prevăzută finalizarea următoarelor obiective: LEA 400 kV Brazi Vest - Teleajen - Stâlpu inclusiv staţie nouă de 400 kV la Stâlpu, extinderea staţiei Brazi Vest şi realizarea staţiei de 400 kV Teleajen, mărirea capacităţii de transport LEA 220 kV Stejaru - Gheorgheni - Fântânele, mărirea capacităţii de transport tronson LEA 400 kV Bucureşti Sud - Pelicanu, LEA 400 kV d.c. (1c.e.) Gutinaş - Smârdan, LEA 400 kV Porţile de Fier - Reşiţa inclusiv staţia de 400 kV Reşiţa.

"Mă bucur să anunţ că prin realizarea acestor obiective se fac paşi importanţi astfel încât reţeaua naţională de transport să asigure evacuarea a cel puţin 7.000 MW din surse regenerabile, îndeplinindu-se astfel obiectivul strategic asumat de România prin PNIESC pentru anul 2030", a spus Dumitru Chiriţă, preşedintele ANRE.

El a menţionat că, în perioada 2018 - 2022, C.N.T.E.E. "Transelectrica" S.A. a realizat investiţii consistente în valoare de 1,1 miliarde lei, cele mai importante obiective fiind: LEA Cernavodă - Stâlpu cu racord în staţia Gura Ialomiţei şi retehnologizarea staţiilor de 220 kV şi 400 kV Oţelarie Hunedoara, Domneşti, Munteni, Craiova Nord, Bacău Sud şi Roman Nord. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Muncitori / Foto: Freepik
Tanczos Barna, Ilie Bolojan și Cseke Attila
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor
Freepik.com
Freepik.com
Curier. Foto: pexels.com
Mină de suprafață / Foto: Freepik
Alexandru Nazare / Foto: Facebook
foto: pexels.com
ANAF / Foto: Oana Pavelescu
Ilie Bolojan, în timpul întâlnirii cu reprezentanții celor 36 de instituții aflate în subordinea Guvernului / Foto: gov.ro
ASF
Curs valutar / FOTO: Freepik
Mâini / Foto: Freepik
MIPE acordă sume importante pentru aceste afaceri
Bancă / Foto: Unsplash
Casă de schimb valutar
Cazinou / Foto: Unsplash
Ilie Bolojan / Foto: Guvernul României
Prețurile urcă / Foto: Freepik

De ce tot urcă prețurile? BNR explică valul de scumpiri

Rata anuală a inflației a continuat să urce în...

Factură energie electrică
Rata anuală a inflaţiei a continuat să crească

BNR: materii prime și piața muncii, riscuri pentru inflație

BNR avertizează că inflația rămâne vulnerabilă, fiind...

Lucrători într-un depozit / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: Freepik

Date alarmante de la INS: prețurile cresc în ritm galopant

Inflația a urcat la 7,8% în iulie 2025, impulsionată de...


pixel