Transporatorii cer de urgență renegocierea PNRR

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Supărarea transporatorilor este foarte mare / Foto: Mitu Casian / Inquam Photos
Supărarea transporatorilor este foarte mare / Foto: Mitu Casian / Inquam Photos
Mai multe organizaţii ale transportatorilor solicită renegocierea de urgenţă a Planului Naţional pentru Dezvoltare şi Rezilienţă (PNRR) pe motiv că scumpirea rovinietelor va determina falimentul sectorului şi va distruge economia românească.

"Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), APTE2002, APULUM, cer renegocierea de urgenţă a Planului Naţional pentru Dezvoltare şi Rezilienţă (PNRR)! Impunerea unor roviniete de 6 ori mai scumpe din 2026, apoi de cel puţin 16.250 de euro pe an, din 2035, ne va duce la faliment şi va distruge economia României! La acestea se vor adăuga şi alte scumpiri, taxe şi impozite. Dacă nu vor mai exista transporturi rutiere de mărfuri şi de persoane, nu vor mai fi nici produse pe rafturile magazinelor, nici nu va mai exista transport public", se arată într-un comunicat COTAR transmis miercuri AGERPRES.

Potrivit documentului citat, în PNRR a fost introdusă obligaţia României de a creşte preţul rovinietei de la 1.200 euro la 7.050 de euro, din 2026, pentru camioane Euro VI, fapt care va însemna falimentul transportatorilor.

"Niciun transportator nu-şi va permite să plătească taxele impuse prin PNRR. Am stat de vorbă cu anumite persoane din Guvern, după ce am fost invitaţi la o aşa-zisă dezbatere publică, săptămâna trecută, iar unii încă nu pot să creadă că se poate aplica măsura prinsă în PNRR. Unii cred că e o glumă sau că România poate evita creşterea acestor taxe, aşa cum au fost impuse. Îi cerem ministrului Boloş (Marcel Boloş, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, n.r.) să renegocieze de urgenţă această componentă din PNRR, ca să nu îngroape România. Dacă ni se va spune că nu se mai poate, aşa cum s-a întâmplat deja în cazul pensiilor, nu mai avem decât să blocăm toate drumurile, până când se va găsi o rezolvare. Nu este o glumă, ci chiar vor distruge ţara, dacă nu rezolvă această problemă. Noi nu putem înţelege cum s-a ajuns la aşa ceva, printr-un document scris de nişte foşti miniştri care acum ne oferă consultanţă pentru implementarea acestui PNRR, dar nimeni nu a ştiut ce conţine documentul şi aflăm că urmează să murim efectiv de foame. Unii încă nu îşi pot imagina ce înseamnă să nu mai existe lanţuri de aprovizionare. Efectiv nu va mai fi mâncare. Nu mai spun de alte produse sau servicii, dar lipsa camioanelor înseamnă lipsa hranei, în primul rând. Cine a făcut aşa ceva este ori inconştient, ori chiar îşi doreşte distrugerea acestei ţări. Dacă am plăti aceste sume, preţurile produselor ar creşte de 10 ori la raft şi oricum nu le va putea cumpăra nimeni, deci şi magazinele vor da faliment. Nu este vorba doar despre noi, transportatorii, ci de toată România. Asta nu înţeleg unii care susţin această aberaţie", a declarat Miron Sporea, vicepreşedinte APTE2002/COTAR.

Transportatorii arată că au fost invitaţi, săptămâna trecută, la o simulare de dezbatere publică post factum la Ministerul Transporturilor, însă doar pentru a fi puşi în faţa faptului împlinit, după ce deja îi este impusă României transpunerea în legislaţia naţională, peste trei luni, a unor modificări substanţiale în sistemul de taxare, cu stabilirea unor costuri de 15 ori mai mari pentru a putea face transport de marfă.

"Ni s-a făcut o prezentare din care ar fi trebuit să înţelegem ce bine va fi când rovinieta va costa cel puţin 7.050 pentru un camion nou, foarte puţin poluant, Euro VI, peste 3 ani, dar mai ales când vom plăti cel puţin 16.275 de euro pe an pentru rovinietă, din 2035, tot pentru un camion Euro VI. Ni s-a mai spus că pentru un camion electric, nepoluant, vom plăti doar jumătate din preţ. Nu înţelege nimeni care e logica. Aceste taxe aberant de mari ar fi trebuit să fie pentru drumuri. Nu mai sunt pentru drumuri şi noi oricum nu avem autostrăzi. Acum ni se spune că sunt pentru a reduce poluarea. Dacă plătim de 15 ori mai mult decât în prezent pentru că poluăm, atunci de ce va costa rovinieta pentru camioanele electrice jumătate şi nu va fi zero? Noi avem acum camioane Euro V şi Euro IV. Pentru aceste camioane vor fi oricum costuri mai mari, pentru că sunt mai poluante decât Euro VI", a explicat Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR.

Potrivit transportatorilor, scumpiri vor fi şi pentru autoturisme. În rovinieta pentru autoturisme se introduce clasa de poluare, iar preţul rovinietei va creşte de la 28 la 38 de euro în 2026 şi la 46 de euro în 2035, dacă maşina este Euro VI.

Documentul subliniază, în context, că vinieta în Bulgaria pentru un camion de 40 de tone ar ajunge la 10.000 euro pe an, pentru aceeaşi distanţă, iar în Ungaria la 26.000 de euro, potrivit simulării pe care a prezentat-o Ministerul Transporturilor.

"Dar Ungaria a respins ajutorul UE prin PNRR şi a renegociat multe dintre taxele impuse sub masca ajutorului. Dacă se vor aplica astfel de taxe, toate mărfurile de import se vor scumpi de peste 20 de ori, la raft. Nici exporturi nu se vor mai putea face, pentru că preţul cu transport inclus va fi necompetitiv pe pieţele externe", menţionează sursa citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Acord între Statele Unite și Uniunea Europeană privind TAXELE vamale pentru oţel şi aluminiu
Christel SCHALDEMOSE
Adrian Negrescu / Foto: arhiva personală
ANAF / Foto: DCBusiness
ECOFIN / Foto: Comisia Europeană
foto: pexels.com

Cum s-a văzut în Coreea de Nord învestirea lui Donald Trump

Presa din Coreea de Nord a relatat despre ceremonia de...

Mina de litiu Shevchenkivske
Tineri oameni de afaceri / Foto: Freepik
Știrile dimineții

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Astăzi vă aducem în prim-plan o selecție a celor mai...

Oficiul Național al Registrului Comențului
Wall Street / Foto: Freepik
Bitcoin / Foto: Freepik
Unul dintre sediile companiei Novo Nordisk / FOTO: Site-ul oficial al companiei
Donal Trump
Foto: Oana Pavelescu
Germania / Photo by Claudio Mota
Bursa. Foto: pexels.com
Sediu al băncii Raiffeisen din Sankt Petersburg
Instabilitatea politică este periculoasă pentru economie
Criptomonede. Foto: Pexels.com
Sondă / FOTO: Freepik

Producţia de ţiţei a României continuă să scadă

Institutul Naţional de Statistică a publicat datele...

CEC Bank
Adrian Câciu, Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene / FOTO: gov.ro
Donald Trump și lideri ai lumii / Ilustrație DCBusiness / Foto: Casa Albă și G10
Analizând tot felul de date / FOTO: Freepik
Recep Tayyip Erdogan și Vladimir Putin / Foto: Kremlin.ru
Știrile dimineții / Foto: Freepik

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Astăzi vă aducem în atenție subiecte de mare impact din...

Kremlinul moscovit / FOTO: Freepik
Haier

pixel