Tranzacție importantă pe piața pharma, aprobată de Consiliul Concurenței

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Nu există obstacole în calea concurenței
Nu există obstacole în calea concurenței
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Zentiva Group a preluat companiile Solacium Pharma şi Be Well Pharma, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Zentiva Group A.S. desfăşoară activităţi de producţie şi distribuţie de produse medicinale farmaceutice şi parafarmaceutice. În România, Grupul Zentiva este activ prin Zentiva S.A, specializată în producţia şi comercializarea de medicamente generice.

Solacium se axează pe dezvoltarea şi comercializarea de medicamente eliberate fără prescripţie medicală, suplimente alimentare şi dispozitive medicale sub marcă proprie. Solacium nu are o unitate de producţie proprie, întreaga producţie fiind externalizată către furnizori terţi.

Citește și Zentiva, buget important pentru investiții

Be Well încasează redevenţe din drepturi de proprietate intelectuală, întreaga activitate fiind desfăşurată cu Solacium. Astfel, veniturile obţinute de această companie constau în taxa primită de la Solacium în baza unui contract de licenţă prin care Be Well acordă Solacium o licenţă exclusivă pentru mărcile comerciale Ciocolax, Meltus şi Ulcomplex.

Autoritatea de Concurenţă a analizat această operaţiune şi a constatat că nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia şi nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel