Tranzacții de peste 50 milioane lei la BVB. Banca Transilvania, în mare formă

Autor: Delia Gheață
Data publicării:
Grafic
Grafic
Bursa de Valori București a închis în creștere. 

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 50,37 milioane de lei (10,13 milioane de euro).

Cea mai mare valoare a tranzacţiilor au înregistrat-o, pe Piaţa Reglementată, Banca Transilvania, cu un rulaj de 6,13 milioane de lei, Hidroelectrica, cu 4,37 milioane lei, şi Fondul Proprietatea, cu 4,18 milioane de lei.

Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,51%, până la 14.736,56 puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o creştere cu 0,47%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un avans de 0,49%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, a pierdut 0,19% din valoare.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis şedinţa în urcare cu 0,49%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a urcat cu 0,78%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a închis pe plus cu 2,01%.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Bermas (+13,01%), Electroargeş (+11,30%) şi Artego (+6,25%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Romcab (-14,89%), COMCM (-14,14%) şi Sinteza (-7,74%).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Birou. Foto: Freepik.com

Prăpastie salarială: 12.931 lei în IT vs 3.403 lei în HoReCa

IT-ul rămâne lider la salarii: peste 12.900 lei net, de...

Bani
e-Factura
Bursa de Valori București
Foto: Pexels.com
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik

China a suspendat importurile de energie electrică din Rusia

China a suspendat importurile de energie electrică din...

Încărcare mașină electrică / sursa foto: Freepik.com
Foto: pexels.com
Hacker. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Freepik.com
Vladimir Putin / Foto: Kremlin
Banca Națională a României
Foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com
Șofer / sursa: Freepik.com
Agricultura. Foto: Freepik.com
Shein / Foto: Dick Thomas Johnson / Flickr
Semnare contract

Demers pentru modificarea sistemului drepturilor de autor

IMM România susţine introducerea unui colector unic, a...

Dosar ANAF. foto: Freepik.com
Bani. Foto: Freepik.com
Fermierii vor fi mai protejați / Foto: Freepik

pixel