Tranzacții de peste 8 milioane de euro la BVB. Bursa a închis în creștere

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Acțiunile europene
Acțiunile europene
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de joi, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la aproximativ 41,15 milioane de lei (8,39 milioane euro).

Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,76%, până la 12.260,18 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat un avans de 0,75%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a încheiat pe plus cu 0,68%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în scădere cu 0,05%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a înregistrat o creştere de 0,72%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a apreciat cu 0,64%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a închis în creştere cu 0,81%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Banca Transilvania, cu 9,22 milioane de lei, urmate de titlurile OMV Petrom, care au generat schimburi în valoare de 7,32 milioane de lei, şi de cele ale Fondului Proprietatea - 4,76 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Bermas (+7,08%), Şantierul Naval Orşova (+5%) şi Promateris (+4,76%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Romcab (-5,61%), Turism Felix (-2,19%) şi Antibiotice (-1,75%). 

Citește și Bursa de la București închide optimist. Cele mai bune evoluții 

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile OMV Petrom, cu 7,7 milioane de lei, urmate de titlurile Banca Transilvania, care au generat schimburi în valoare de 2,4 milioane de lei, şi de cele ale Teraplast - 1,2 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Mecanica Ceahlău (+6,2%), Romcab (+4,22%) şi Electroargeş (+3,45%). Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Bermas (-6,61%), Promateris (-4,55%) şi Teraplast (-4,05%). 

Citește și Evoluţii financiar-bancare şi bursiere, 2 februarie

New York - Bursa de pe Wall Street a închis şedinţa de miercuri în creştere, după ce Rezerva Federală a SUA (Fed) a majorat cu 25 de puncte de bază rata dobânzii, la un interval cuprins între 4,50% şi 4,75% transmite Reuters. Indicele Dow Jones Industrial Average s-a apreciat cu 0,02%, ajungând la valoarea de 34.092,96 puncte, în creştere cu 6,92 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Standard and Poor's 500 s-a apreciat cu 1,05%, ajungând la valoarea de 4.119,21 puncte, în creştere cu 42,61 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente. Indicele Nasdaq s-a apreciat cu 2%, ajungând la valoarea de 11.816,32 puncte, în creştere cu 231,77 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente. La bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotaţia barilului de petrol 'light sweet crude' cu livrare în luna martie a scăzut cu 2,46 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 76,41 dolari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Dosare ANAF. Freepik.com

Decembrie fierbinte pentru mediul de afaceri din România

Finalul de an aduce o avalanșă de schimbări fiscale, iar...

Hackeri / Foto: Freepik
Tricolorul României
Femei într-o seră / Foto: Freepik
Bancnote
Elveția
Liberty Galați, fostul Sidex
Casetă de valori / Foto: Freepik
Petroliști
Bani
Copii nu mai au acces pe rețele de socializare / Foto: Freepik
Barajul Paltinu
Argintul a avut cea mai proastă evoluție dintre metalele prețioase
Emmanuel Macron / Foto: Banca Mondială / Flickr
O femeie folosește un ATM și se uită la telefonul său / Foto: Freepik

Tot mai puține ATM-uri, dar crește puternic rețeaua POS

Numărul total al cardurilor active din România a ajuns,...

Ploaie
Vot în Elveția / Foto: Freepik
Imaginea dezastrului / FOTO: Facebook DEER – Muntenia Nord
ANAF / Foto: Freepik

Impozitul suplimentar de 15%. Cum arată noua declarație ANAF

ANAF a publicat în transparență proiectul de ordin care...

Ghișeu
Cineva va citi toate conversațiile / Foto: Freepik
Wizz Air
Centrala de la Iernut / Foto: Romgaz
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu

Rosneft intră în zid: profitul s-a prăbușit cu 70% în 2025

Rosneft, cel mai mare producător de petrol al Rusiei, a...

Explozii în Marea Neagră / Foto: Twitter

pixel