Tranzacţii diversificate, de peste 10 miliarde lei în primele 7 luni: 'Bursa a devenit un adevărat mall investiţional'

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Un sondaj ce testează, practic, starea de spirit a mediului de afaceri
Un sondaj ce testează, practic, starea de spirit a mediului de afaceri
Investitorii prezenţi la Bursa de Valori Bucureşti  şi-au intensificat activitatea de tranzacţionare în primele 7 luni ale acestui an ceea ce a determinat ca valoarea cumulată a tranzacţiilor cu toate tipurile de instrumente să depăşească 10,4 miliarde lei, echivalentul a 2,1 miliarde euro, potrivit unui raport al Bursei.

Acest nivel corespunde unui ritm de creştere de 56,6% comparativ cu perioada ianuarie-iulie a anului trecut. Defalcat pe clase de active, tranzacţiile totale realizate pe Piaţa Reglementată pe segmentul de acţiuni au fost de 5,8 miliarde lei, iar pe segmentul de obligaţiuni de 4,2 miliarde lei.

Valoarea totală de tranzacţionare pentru produsele structurate a fost de 411 milioane lei şi de 21 milioane lei pentru unităţile de fond, la nivelul primelor 7 luni.

"Bursa românească a devenit un adevărat mall investiţional: aceeaşi platformă găzduieşte acum o gamă mult mai largă de companii şi oferă expunere către noi sectoare care au lipsit din piaţa de capital sau care au fost prea puţin reprezentate. Am reuşit să depăşim dilema în care bursa a fost prinsă în urmă cu mulţi ani: dacă e nevoie mai întâi de mai mulţi investitori sau de mai multe companii. Răspunsul pe care piaţa l-a dat este că odată ce au curs mai fluid listările, investitorii au început să apară. Este esenţial, însă, să privim acest fenomen în contextul în care piaţa de capital a atins lună de lună noi maxime istorice, iar perspectiva unei inflaţii în creştere a determinat tot mai mulţi români să găsească o serie de canale mai eficiente pentru economiile lor", a declarat Radu Hanga, preşedintele Consiliului de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti.

Citește și: Piața petrolului. Tulpina DELTA dă peste cap previziunile analiștilor

Lichiditatea medie zilnică pe toate tipurile de instrumente financiare a crescut cu 55,4% în primele şapte luni comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, de la 46,1 milioane lei (echivalentul a 9,6 milioane euro) la 71,6 milioane lei (echivalentul a 14,6 milioane euro). Defalcat pe tipuri de instrumente financiare, acţiunile au generat o lichiditate medie zilnică de aproximativ 40 de milioane lei, instrumentele cu venit fix 29 milioane lei, în timp ce 3 milioane lei a fost rulajul zilnic pe segmentul produselor structurate şi al unităţilor de fond.

La nivelul lunii iulie, piaţa de capital şi-a continuat ascensiunea şi a atins noi valori record. În şedinţa de tranzacţionare din 14 iulie, indicele BET a atins pentru prima dată în istorie nivelul de 12.055 puncte. La finalul aceleaşi şedinţe, indicele BET-TR a afişat un nivel record de 21.002 puncte. Până la finalul lunii iulie, piaţa s-a retras uşor însă a rămas în zona maximelor istorice.

Într-un astfel de context, evoluţia pieţei de capital a adus investitorilor câştiguri potenţiale semnificative. Astfel, creşterea oferită investitorilor de pe piaţa de capital a fost de 25% în primele 7 luni prin prisma indicelui BET-TR şi de 20% prin prisma indicelui BET.

"Avem premise foarte bune să ne consolidăm statutul de Piaţă Emergentă şi ne dorim ca românii să investească mult mai mult în economia românească. Pentru acest lucru, este nevoie ca trendul listărilor să continue şi toţi participanţii la piaţă, alături de BVB, fac eforturi ca acest fenomen al listărilor accelerate să devină o normalitate pe bursa locală," a afirmat Adrian Tănase, directorul general al BVB.

Activitatea investiţională la BVB şi-a continuat parcursul ascendent în prima parte a anului, după rezultatele record obţinute în 2020 când investitorii prezenţi pe Bursa românească au tranzacţionat instrumente financiare în valoare totală de 18,3 miliarde lei, echivalentul a 3,77 miliarde euro. A fost cea mai mare valoare anuală înregistrată vreodată pe segmentul principal al Bursei româneşti şi a depăşit cu aproape 25% recordul anterior consemnat în anul 2007. În septembrie 2020, România a fost promovată de către furnizorul global de indici FTSE Russell la statutul de Piaţă Emergentă.

Valoarea de piaţă a companiilor locale listate pe piaţa principală a BVB a depăşit nivelul atins înainte de declanşarea pandemiei de coronavirus. Astfel, capitalizarea societăţilor româneşti prezente pe segmentul principal al Bursei de la Bucureşti a fost de aproximativ 126 miliarde lei, echivalentul a 25,6 miliarde euro. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bursa / sursa foto: Pexels.com / Anna Nekrashevich
S&P Global
CNE Cernavoda
Estimări și calcule / FOTO: Freepik
Bitcoin

Prețul Bitcoin se apropie de 104.000 de dolari

Bitcoin a crescut semnificativ vineri, depășind în goană...

Foto: Oana Pavelescu
Foto: Freepik.com
Șantierul Naval Damen Mangalia
Foto: Freepik.com
Tancuri

Germania nu exclude un împrumut comun al UE pentru apărare

O deschidere condiționată pentru finanțare comună.

Conducte de gaze / Foto: Freepik
China / FOTO: Freepik
Bani
Drepturile angajaților / FOTO: Freepik

Clauzele abuzive din contractele de muncă

O clauză frecvent întâlnită în unele contracte...

Concedieri

Multinațională, concediază 10.000 de angajați

Compania va suporta toate costurile de restructurare.

Guvern sediu
Termocentrală
Foto: REUTERS
Tractor pe câmp / FOTO: Freepik

Programul Rabla pentru Tractoare. Lista dealerilor validați

Lista dealerilor validați, care au semnat contractele de...

Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Navă cargo / Foto: Freepik
panouri solare
Bursa de valori
Fum alb care anunță că un nou papă a fost ales de conclav

Habemus papam! A ieșit fum alb din hornul Capelei Sixtine

Vestea bună a zilei vine de la Vatican unde pe hornul...

Știrile dimineții / sursa foto: Freepik.com
Tribunal
Banca Naționala a României

pixel