Trecerea în conservare a centralelor Rovinari şi Turceni, pe agenda şedinţei de guvern de miercuri

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Termocentrala Turceni
Termocentrala Turceni
Guvernul va discuta în şedinţa de mâine despre trecerea în conservare a grupurilor energetice de la Rovinari şi Turceni din luna iunie, afirmă ministrul investiţiilor şi proiectelor europene.

Marcel Boloş spune că pe agenda reuniunii sunt incluse şi alte măsuri ce vizează îndeplinirea angajamentelor asumate prin Planul National de Redresare şi Rezilienţă.

Ministrul a declarat că: ”n cursul zilei de mâine, în şedinţa de guvern vom avea două documente importante pentru ceea ce înseamnă negocierea, ajustarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Un prim document este cel referitor la reducerea componentei de grant de 2,1 miliarde de euro, ca urmare a creşterii economice din 2021, faţă de anul 2020. Un al doilea va fi legat de capitolul REPowerEU, pentru a pune în consultare investiţiile pe care le vom include în capitolul REPowerEU şi cu care ne vom prezenta la Comisie, în vederea închiderii acestei misiuni importante pe care o avem pentru Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă”.

Guvernul s-a răzgândit. CE Oltenia reia negocierile cu Tinmar Energy

Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor (AGEA) CE Oltenia a decis reluarea dialogului cu Tinmar Energy în vederea constituirii de societăți mixte pe acțiuni pentru implementarea proiectelor privind capacități noi mai puțin poluante, prevăzute în Planul de Restructurare și Decarbonare a CE Oltenia aprobat de Comisia Europeană.

Acest lucru este posibil după ce acționarii CE Oltenia au respins atât anularea procedurii de selecție pentru proiectele la care a fost desemnat Tinmar Energy SA “ofertant selectat”, cât și reluarea procedurii de selecție într-un mod accelerat pentru selectarea de investitori în vederea constituirii de societăți mixte pe acțiuni pentru implementarea proiectelor. Pe 12 octombrie 2022, acționarii CE Oltenia au adoptat o hotărâre prin care au respins documentele tranzacției negociate cu Tinmar Energy, în urma avizului negativ dat de Consiliul de Supraveghere al CEO.

Prin această decizie a AGEA, demersul de asociere cu Tinmar Energy rămâne deschis și poate continua cu noi negocieri pentru rediscutarea unor termeni și condiții. Societățile pe acțiuni rezultate din asocierea CE Oltenia – Tinmar Energy vor avea ca obiect implementarea a patru parcuri fotovoltaice cu o  putere totală instalată de cca. 280 MW și a unui grup pe gaze naturale de 475 MW la Turceni.

Avizarea asocierii CE Oltenia – Tinmar Energy în noile condiții ar permite respectarea calendarului asumat în ceea ce privește adăugarea de capacități noi pentru tranziția la surse de energie mai puțin poluante și pentru restabilirea viabilității CE Oltenia, companie cu rol strategic în Sistemul Energetic Național, se spune într-un comunicat al companiei energetice. Citește mai mult AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Finante. Freepik.com
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Contor de gaze / Foto: Freepik
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Poluare / Foto: Freepik
Contor de gaze / Foto: Freepik
Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
The Washington Post / Foto: DCBusiness

The Washington Post anunță concedieri masive

The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...

Lingouri de aur
Porțile de Fier
Foto: BVB
Freepik.com
UE a aprobat împrumutul pentru Ucraina
Foto: Mihai Ciobanu
Alexandru Nazare
Bani

Veşti bune despre leu de la BNR

Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.


pixel