Trump încearcă să calmeze apele privind promisiunile sale pe plan economic aspru criticate

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Donald Trump / Foto: Arhiva Casei Albe / Flickr
Donald Trump / Foto: Arhiva Casei Albe / Flickr
Candidatul republican în cursa prezidențială de la Casa Albă, Donald Trump, și-a apărat marți politicile comerciale protecționiste și propunerile sale fiscale, contestate până acum de critici și contracandidați.

Acesta a respins sugestiile potrivit cărora propunerile sale ar putea duce la creșterea datoriei federale, la răcirea relațiilor cu aliații și la afectarea economiei americane.

„Noi ne ocupăm doar de creștere. Vom aduce companiile înapoi în țara noastră”, a declarat fostul președinte într-un interviu tensionat la Economic Club of Chicago, conform Reuters.

Intervievatorul, John Micklethwait, redactor-șef al Bloomberg News, a menționat estimările analiștilor asupra bugetului conform cărora planurile lui Trump ar aduce un plus de 7,5 trilioane de dolari la datoria federală până în anul 2035, de peste două ori mai mult decât politicile favorizate de adversarul său democrat, Kamala Harris, în alegerile din 5 noiembrie.

Trump a susținut că politicile sale comerciale - care prevăd tarife costisitoare pentru mărfurile provenite nu numai de la rivali precum China, ci și de la aliați precum Uniunea Europeană - vor revitaliza producția americană și vor genera suficiente venituri pentru a atenua îngrijorările legate de creșterea deficitului.

Unii experți în comerț au susținut că aceste tarife ar putea dăuna economiei americane, ar pune în pericol locuri de muncă și ar crește prețurile de consum.

„Tot ce trebuie să faceți este să vă construiți fabricile în Statele Unite și nu veți avea niciun tarif”, a spus Trump. „Sunt de acord că va avea un efect pozitiv, nu unul negativ”.

 

Trump propune tarfie de 200% pe importurile auto din Mexic

Donald Trump a sugerat recent că ar putea impune tarife mai mari de 200% pentru vehiculele importate din Mexic, afirmând că scopul său ar fi să împiedice vânzarea de mașini din Mexic în Statele Unite.

„Tot ce fac este să spun: Voi pune 200% sau 500%, nu-mi pasă. Voi pune un număr la care nu vor putea vinde nici măcar o mașină”, a declarat el în timpul unui interviu pentru Fox News difuzat duminică. „Nu vreau ca ei să afecteze companiile noastre auto”.

 „Ei nu vor mai putea vinde mașini. Nu am de gând să îi las să construiască o fabrică chiar lângă graniță și să vândă milioane de mașini în Statele Unite și să distrugă și mai mult orașul Detroit”, a continuat acesta.

Trump a amenințat, în timpul mandatului său de președinte, cu tarife mari pentru mașinile provenite din Mexic. Impunerea unor tarife de până la 25% pentru automobilele și componentele auto din Mexic ar putea avea un impact sever asupra industriei și ar putea crește costurile vehiculelor, au declarat producătorii auto în 2019.

La instigarea lui Trump, în 2018, Statele Unite, Mexicul și Canada au renegociat acordul de liber schimb din America de Nord, adăugând dispoziții care, potrivit oficialilor americani, ar menține în Statele Unite o mai mare parte a sectorului de producție auto puternic regionalizat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca. Foto: Freepik.com

Economiștii Fed cuceresc băncile centrale din Europa și Asia

De la Turcia la Italia, tot mai multe bănci centrale...

Document. Foto: Freepik.com
Cripto / FOTO: Freepik
Declarația unică - Foto ilustrativ
Euro digital. Sursa: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Jeffrey Epstein / Foto: DoJ
Vaci. Foto: Pexels.com
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare

pixel