UBER s-a decis: impune vaccinarea angajaţilor săi din SUA

Autor: Ciprian Dumitrache
Data publicării:
Uber face pasul
Uber face pasul
După Google şi Facebook, a venit rândul unei alte companii californiene importante, Uber, să anunţe că vaccinarea va deveni obligatorie pentru angajaţii săi din Statele Unite, în contextul în care varianta Delta a noului coronavirus a determinat o nouă creştere a numărului de cazuri de COVID-19 la nivel mondial, potrivit presei americane, relatează Agerpres, care citează AFP.

Totodată, revenirea angajaţilor în birouri, pe plan global, a fost amânată pentru sfârşitul lunii octombrie, a raportat Business Insider.

Contactaţi de jurnaliştii de la AFP, reprezentanţii companiei Uber nu au făcut deocamdată declaraţii pe această temă.

Google şi Facebook au făcut miercuri anunţuri similare, precizând că vor cere tuturor angajaţilor lor care vor reveni în birourile celor două companii să fie vaccinaţi împotriva noului coronavirus, după un val de anunţuri asemănătoare ale organismelor publice din Statele Unite.

Citește și: V-ați depus DECLARAȚIA FISCALĂ? Amenzi de peste 100.000 lei, DOAR în ACEST județ

Preşedintele Joe Biden a prezentat tot joi o serie de măsuri pentru a stimula vaccinările în Statele Unite, printre care se află şi obligativitatea pentru milioane de angajaţi federali de a se vaccina sau de a se supune unei serii de constrângeri, precum obligaţia de a purta măşti sanitare în permanenţă şi de a face cu regularitate teste COVID-19, o dată sau de două ori pe săptămână.

Statul federal american are un personal alcătuit din 4 milioane de persoane, dintre care 2 milioane de civili.

Aproape jumătate din populaţia americană (49,4%) este vaccinată cu schemă completă, iar 57,7% din totalul rezidenţilor de peste 12 ani, care reprezintă persoanele eligibile pentru vaccinare, sunt complet vaccinaţi, potrivit datelor publicate de Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC), principala agenţie federală de sănătate publică din Statele Unite. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik
Lingouri de argint
Bijuteriile indiene se ieftinesc
Planșeul Unirii
Reacția pieței la decizia OPEC
Modificarea PNRR
Bitcoin / Foto: Freepik
Ger și viscol
Donald Trump și Jerome Powell
Ministerul Finanțelor
Sediul Bosch / sursa foto: Bosch.de
TVA / Foto: Freepik

Modificare fiscală majoră: fără amenzi în sistemul e-TVA

O modificare importantă în relația dintre contribuabili...

U.S. Immigration and Customs Enforcement
Transelectrica
Finanțele au clarificat
Jensen Huang, CEO Nvidia
Portul Bandar Abbas
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
 Seagal si Vladimir Putin
Stație de transformare / Foto: Arhivă
Trofeul FIFA al Cupei Mondiale de Fotbal
Cod galben de ger / Foto: Freepik
Elon MUsk și Donald Trump / Foto: Casa Albă
Viscolul a închis mai multe drumuri
Scoaterea banilor din firmă se complică

pixel