UE, nouă decizie privind vehiculele electrice din China

Autor: Mihai Ciobanu
Data publicării:
Mașină electrică
Mașină electrică
Uniunea Europeană a decis modificarea tarifellor vamale suplimentare pentru vehiculele electrice din China.

Vehiculele produse în uzinele chineze şi importate în UE sunt vizate deja de tarife vamale de 10%. Producătorii chinezi de vehicule electrice care au cooperat în cadrul investigaţiei, dar nu au fost incluşi în eşantion, se vor confrunta în medie cu tarife de 20,8%, în timp ce firmelor care nu au cooperat li se impun tarife de 37,6%, susţin sursele.

Luna aceasta, Comisia Europeană a informat că intenţionează să impună tarife vamale provizorii pentru vehiculele electrice chineze, începând cu data de 4 iulie, şi a notificat companiile în legătură cu tarifele. Până în noiembrie urmează să fie stabilite tarifele vamale definitive.

În cazul Tesla s-ar putea impune tarife calculate în mod individual, când se vor stabili tarifele vamale definitive, în urma cererii companiei de a fi inclusă în eşantion.

Câţiva producători auto şi state membre UE, inclusiv Germania, fac presiuni pentru ca UE şi China să negocieze. În prezent, China impune taxe vamale de 15% la importurile de maşini.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik
Lingouri de argint
Bijuteriile indiene se ieftinesc
Planșeul Unirii
Reacția pieței la decizia OPEC
Modificarea PNRR
Bitcoin / Foto: Freepik
Ger și viscol
Donald Trump și Jerome Powell
Ministerul Finanțelor
Sediul Bosch / sursa foto: Bosch.de
TVA / Foto: Freepik

Modificare fiscală majoră: fără amenzi în sistemul e-TVA

O modificare importantă în relația dintre contribuabili...

U.S. Immigration and Customs Enforcement
Transelectrica
Finanțele au clarificat
Jensen Huang, CEO Nvidia
Portul Bandar Abbas
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
 Seagal si Vladimir Putin
Stație de transformare / Foto: Arhivă
Trofeul FIFA al Cupei Mondiale de Fotbal
Cod galben de ger / Foto: Freepik
Elon MUsk și Donald Trump / Foto: Casa Albă
Viscolul a închis mai multe drumuri
Scoaterea banilor din firmă se complică

pixel