Ce decizii majore ia Guvernul joi: salarii, agricultură, energie și metrou
Guvernul României are pe agenda...
Potrivit unui comunicat al Executivului comunitar, remis vineri AGERPRES, schema va fi finanţată în întregime prin Mecanismului de redresare şi rezilienţă, după evaluarea pozitivă a Planului National de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) al României de către Comisia Europeană şi adoptarea sa în Consiliu.
Obiectivul schemei este îmbunătăţirea rezilienţei şi valorii ecosistemelor de păduri, în vederea condiţiilor climatice viitoare din România. Potrivit schemei, sprijinul va lua forma unor granturi directe care vor acoperi între 70% şi 90% din costurile eligibile. Schema va fi deschisă proprietarilor de păduri publice şi private, precum şi producătorilor autorizaţi de material reproductiv forestier. Schema se va derula până la data de 30 septembrie 2024.
Schema a fost aprobată în temeiul cadrului temporar de criză pentru ajutoarele de stat, adoptat de Comisie la 23 martie 2022, în baza articolului 107 alineatul (3) litera (b) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi modificat ulterior la 20 iulie 2022 şi la 28 octombrie 2022.
Comisia a concluzionat că schema de ajutoare acordată de România este necesară şi adecvată pentru a îmbunătăţi rezilienţa şi valoarea ecosistemelor de păduri din România. În plus, Comisia a ajuns la concluzia că schema este proporţională şi nu va avea efecte negative asupra competiţiei şi comerţului în UE.
Având în vedere aceste considerente, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.
Câştigarea Cupei Mondiale ar putea da un impuls economiei Argentinei
Argentina este mai bine plasată, în comparaţie cu Franţa, pentru a culege beneficiile economice care decurg în mod normal de pe urma câştigării Cupei Mondiale la fotbal, susţine un cercetător care a studiat datele statistice, transmite Bloomberg.
În mod normal, ţările câştigătoare ale Cupei Mondiale înregistrează o creştere economică suplimentară de 0,25 puncte procentuale în cele două trimestre care urmează după încheierea turneului, arată un studiu publicat recent de Marco Mello de la Universitatea Surrey din Marea Britanie.
Principalul efect este o creştere a exporturilor pentru că o câştigătoare a Cupei Mondiale beneficiază de o mai mare vizibilitate internaţională, a precizat Marco Mello. Analizele acestuia arată că, de exemplu, Brazilia a înregistrat o creştere semnificativă a vânzărilor sale în străinătate după câştigarea ediţiei din 2022 a Cupei Mondiale.
Marco Mello este de părere că dintre cele două ţări care vor disputa finala de duminică, o partidă care ar urma să fie urmărită de o jumătate dintre locuitorii planetei, Argentina, care are un profil de exportator similar cu cel al Braziliei, are şanse mai mari de a beneficia de un impuls similar dacă va câştiga finala.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Guvernul României are pe agenda...
Ilie Bolojan anunță pași...
Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...
Facturile mai mari la energie...
România se află într-o situație...
Banca Națională a României...
The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...
Transelectrica și Georgian...
Ilie Bolojan a anunțat miercuri...
Bursa de Valori Bucureşti a...
Documentul a fost publicat,...
Statele UE au aprobat miercuri...
Sectorul turistic din România...
Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.
Administrația președintelui Donald Trump reduce...
MADR propune reguli mai clare...
Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...
Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...
Termenul pentru depunerea...
Proiectul Neptun Deep...
Curtea Constituţională discută,...
Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.
Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...