Negrescu: România consumă energie ca în 1989. Ce spune asta despre economie
Consumul de energie electrică...
''Din păcate, măsurile unilaterale pe care guvernul Regatului Unit le-a luat în martie au fost contrare acestui spirit de acţiune comună şi au încălcat în mod clar ceea ce conveniserăm'', a declarat Sefcovic în cadrul unei conferinţe privind relaţiile dintre UE şi Londra.
''Drept răspuns, am fost nevoiţi să lansăm o procedură de infringement şi în absenţa unor paşi satisfăcători din partea Regatului Unit pentru a remedia aceste măsuri nu vom avea altă opţiune decât să accelerăm aceste proceduri juridice'', a adăugat reprezentantul executivului UE.
COVID-19: Varianta Epsilon, rezistentă la anticorpi
Comisia Europeană şi Regatul Unit au convenit miercuri o extindere până în octombrie a perioadei de graţie ce amână implementarea completă a controalelor şi a formalităţilor vamale în cazul transporturilor de carne refrigerată dinspre Marea Britanie către Irlanda de Nord, prevăzute în Protocolul nord-irlandez şi care au provocat între Londra şi Bruxelles disputa cunoscută sub numele de ''războiul cârnaţilor''.
Protocolul privind Irlanda de Nord, inclus în Acordul Brexit, reglementează schimburile comerciale post-Brexit între Marea Britanie şi provincia Irlanda de Nord şi a fost conceput pentru a proteja principiile Acordului din Vinerea Mare, din 1998, şi pentru a păstra deschisă frontiera dintre Republica Irlanda şi provincia Irlanda de Nord prin menţinerea regiunii în interiorul pieţei unice a UE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Consumul de energie electrică...
De la 1 ianuarie, o nouă taxă...
Rulaj în scădere la BVB:...
Energia scumpă sufocă economia: handicapul autoimpus al...
Când timpul contează, cadoul...
Renault riscă oprirea...
România îşi propune să...
Eliminarea plafonării...
România ajunge să importe tot...
De la Turcia la Italia, tot mai multe bănci centrale...
Comisia Europeană a formulat,...
România continuă să importe...
Taxa pentru examenul de...
Cum vrea UE să întărească rolul...
Vânzările globale de...
Ministerul Finanțelor aduce...
Fără eliminarea risipei...
Ministerul Agriculturii a...