Tranzacții de 99,72 milioane euro: BVB închide săptămâna pe roșu
Performanța negativă a fost...
Un obicei total greșit, dar, din păcate, foarte des întâlnit în gospodăriile din România, este acela de a arunca uleiul alimentar uzat, rezultat în urma prăjirii, la chiuvetă sau în coșul de gunoi. Efectele asupra mediului sunt devastatoare. Iar noi nu ne alegem doar cu un mediu înconjurător mai poluat, ceea ce, cu siguranță, nu ne dorim.
În materialul următor, Asociația Energia Inteligentă, prezinta atât consecințele negative ale gestului nostru, cât și soluțiile eficiente care se impun pentru a recicla așa cum trebuie acest tip de deșeu.
Cum dăunează mediului uleiul alimentar uzat?
Aruncând uleiul alimentar uzat în circuitul de apă, riscăm ca pe țevi să apară, în timp, depuneri care blochează drenajul apei menajere. Din cauza altor deșeuri și a materiei grase care circulă prin conducte, se pot forma dopuri de grăsime care duc la obturarea conductelor și apoi la refularea acestor ape menajere. În plus, uleiul uzat ajuns în sistemul de canalizare va produce defecțiuni la sistemele din stațiile de epurare, iar costurile de curățare și de reabilitare se vor reflecta în costurile consumatorului final, respectiv în sporirea cheltuielilor noastre, ale tuturor.
Aruncat la gunoi însă, uleiul alimentar uzat împiedică degradarea naturală a resturilor alimentare. Poate ajunge în sol, unde îi afectează fertilitatea. Este necesar un interval considerabil de timp pentru ca acesta să devină din nou productiv.
Rețineți că un singur litru de ulei alimentar uzat poate polua un milion de litri de apă, iar 25% din poluarea apei este cauzată de uleiul uzat, anunță specialiștii stratos.com. Această cantitate – un milion de litri de apă - reprezintă necesarul de supraviețuire pentru un adult pe o durată de 14 ani, se arată într-un studiu efectuat de compania Septek Systems, împreună cu Agenţia Naţională Pentru Protecţia Mediului.
Și fauna este afectată profund. Uleiul acoperă suprafața lacurilor, mărilor și oceanelor, formând o peliculă la suprafața apei care împiedică oxigenul să ajungă la plantele și viețuitoarele acvatice. Drept urmare, acestea mor din lipsă de oxigen.
Ce putem face pentru a împiedica apariția efectelor negative asupra mediului înconjurător
Cele mai mari producătoare de ulei uzat sunt restaurantele și fast-food-urile, hotelurile, serviciile de catering și industria producătoare de alimente.
La nivel european, Elveția și Germania stau cel mai bine la colectarea uleiului uzat, iar în Uniunea Europeană se colectează per total cam 1,2 kg ulei uzat pe cap de locuitor, adică jumătate din cantitatea estimată.
O soluție simplă este aceea de a economisi uleiul de gătit și de a-l colecta individual pentru a fi trimis spre reciclare.
Ce aspecte să ai în vedere pentru a putea fi reciclat uleiul alimentar uzat și pentru a evita impactul negativ asupra mediului atunci când îl colectezi?
Îți recomandăm ca, după ce termini de gătit, să lași uleiul utilizat să se răcească. După ce uleiul s-a răcit, strecoară-l pentru a elimina impuritățile și resturile de mâncare. Apoi pune uleiul strecurat într-un recipient de plastic, metal sau sticlă. Uleiul astfel colectat este gata de a fi dus la punctele de colectare specializate pentru a fi trimis spre reciclare.
Este foarte important să eviți amestecarea uleiului uzat cu apă, ulei de motor, uleiuri minerale, lichid de frână sau transmisie, resturi alimentare, produse chimice sau orice alte deșeuri, deoarece acesta nu va mai putea fi reciclat.
De ce să colectăm și să reciclam uleiul uzat?
pentru a proteja sursele de apă
pentru a proteja organismele vii
pentru a proteja sistemele de alimentare cu apă și canalizare
pentru a contribui la economia națională
Ce este biodiesel?
Deși inițial uleiul alimentar uzat a fost privit drept un deșeu, așa cum menționam la începutul acestui articol, în ultimul deceniu el a devenit o marfă valoroasă, fiind folosit ca ingredient în obținerea de biocombustibili și ulei pentru încălzirea locuinței.
Potrivit Stratos, uleiul alimentar uzat prezintă proprietăți de reutilizare. El poate fi transformat în combustibil biodiesel, în săpun natural, în soluții de curățare, dar și în produs concentrat emulsionabil pentru toate tipurile de cofraje.
În plus, un beneficiu semnificativ pentru biocombustibilii obținuți din uleiul de gătit reciclat este faptul că aceștia ard curat, având un conținut redus de carbon. Cu alte cuvinte, nu produc monoxid de carbon. Așadar, biodiesel-ul este un combustibil creat din rafinarea uleiului de gătit folosit. În plus, pentru a utiliza biodiesel, nu este nevoie de modificarea vehiculul, se folosește ca un diesel normal.
Dieselul pe care îl cumpărăm la pompă conține 5% biodiesel, amestecat în condițiile legii. Însă, utilizarea biodieselului obținut din deșeuri de uleiuri vegetale este una dintre cele mai verzi modalități de a alimenta motoarele diesel, având în vedere că este un combustibil obținut din deșeuri. În procent de 100%, uleiul vegetal rezidual pe care îl colectăm este reciclat și rafinat în biodiesel.
Pericol cu uleiul uzat. Chisăliță: Impact DEVASTATOR
Unde putem preda uleiul alimentar uzat?
Deși în România nu există o infrastructură de colectare a uleiului uzat foarte dezvoltată, persoanele particulare au posibilitatea de a preda recipientele cu ulei, colectate, în incinta unor supermarketuri sau benzinării. Așadar, odată colectat separat și necontaminat în recipientul ales, uleiul alimentar uzat este pregătit pentru a fi predat la punctele de colectare specializate sau poate fi preluat de la tine de acasă pentru a fi trimis spre reciclare.
Hartareciclarii.ro a întocmit o listă a companiilor care pot prelua acest deșeu.
MOL România este prima reţea de benzinării care în august 2012 a iniţiat un program pentru colectarea de la populaţie a uleiului alimentar uzat, cu scopul de a contribui la protecţia mediului şi la educaţia civică privind acest subiect. Uleiul colectat de MOL România de la populaţie este predat şi intră în gestiunea companiei specializate Conceptoil S.R.L, care asigură transportul şi predarea cantităţii colectate la un reciclator autorizat. Procesul de reciclare constă în mai multe etape: uleiul colectat trece printr-un proces de purificare, iar după această etapă de eliminare a impurităţilor, lichidul rezultat ajunge la o uzină de producţie. Prin prelucrarea uleiului alimentar uzat se produce biocombustibil.
Uleiul folosit poate fi adus și în cel mai apropiat hypermarket Auchan, de unde acesta va fi transportat şi reciclat în biodisel de către un reciclator autorizat. În funcţie de cantitatea predată, prin intermediul unor parteneri, Auchan îşi recompensează clienţii cu alte produse – apă plată sau detergenţi de vase. Auchan îşi propusese să colecteze 100.000 de litri de ulei alimentar uzat până la finalul anului 2021. A ajuns deja la 122.000 de litri, după cum au anunțat oficialii companiei.
La fiecare 3 litri de ulei folosit, Carrefour oferă la schimb 1 litru de ulei proaspăt, marca proprie, iar la 5 litri de ulei folosit, primeşti 2 litri de ulei proaspăt. Acţiunea este implementată cu sprijinul organizaţiei ”Respiră Verde”, care va colecta şi procesa uleiul folosit pentru a-l transforma în biocombustibil şi alte derivate.
Puteți recicla uleiul alimentar uzat și prin intermediul SIGUREC, o iniţiativă implementată în România în urma unui acord oficial încheiat între companii private (holdingul Green Group, Asociaţia Marilor Retaileri din România, Ecopaper SA, Romcarbon SA şi autorităţi publice – Ministerul Mediului, primării şi reciclatori). Deșesurile sunt primite în staţiile amenajate în mai multe oraşe.
Reciclarea uleiului alimentar direct de acasă? Iată cum rezolvi:
Uleiosul, un proiect de antreprenoriat social demarat în 2013 de către S.T.U.P, colectează uleiul alimentar uzat sau grăsimile de uz casnic chiar de la tine de acasă sau de la sediul firmei tale. Prin intermediul acestui proiect, uleiul folosit este colectat gratuit atât de la persoanele fizice, cât şi juridice din Bucureşti şi Iaşi.
Bracos Oil se ocupă de acest serviciu gratuit de la domiciliu sau direct de la locaţia de tip HoReCa. Aceştia oferă la schimb ulei de floarea soarelui sau detergenţi. Pentru ridicarea de la domiciliu, condiţia este să se colecteze minimum 5 litri, fără a fi necesară filtrarea uleiului. Bracos Oil se ocupă şi de colectarea grăsimilor vegetale sau a unturii.
Green Environment colectează şi de la persoanele fizice cu transport gratuit. Condiţia pentru deplasare este să existe cantitatea minimă de 5 litri.
OilRight colectează uleiul uzat de la persoanele fizice.
Orice litru de ulei utilizat se transformă în 900 de ml de biocombustibil, un înlocuitor nepoluant al combustibilului fosil.
Asociația Energia Inteligentă a lansat proiectul „Stop aruncării uleiului alimentar uzat” prin care își propune sa crească gradul de conștientizare asupra impactului devastator pe care deversarea uleiului alimentar uzat îl poate avea asupra mediului și să contribuie la informarea consumatorilor asupra beneficiilor pe care colectarea lui corectă le poate avea asupra vieții noastre de zi cu zi prin creșterea calității apei potabile și a aerului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Performanța negativă a fost...
”Am construit acest proiect cu...
Ministrul Sebastian Burduja a...
Aceasta ar putea reprezenta...
Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...
Agenția Națională de...
Precizări privind înscrierea...
Beko, Ford, Audi și Auchan sunt...
O strategie menită să asigure un echilibru între...
Companiile chineze își păstrează dolarii,...
Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...
Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...
Economia Germaniei a crescut...
Rubla rusească se depreciază...
La Palatul Victoria, a fost...
China anunţă că este dispusă să...
Curs valutar BNR, 21 noiembrie...
Florian Lixandru, candidatul...
Mutările şi cotaţiile...
Grupaj de știri.
La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...
Activitatea RAR este blocată...
Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important...
Șeful unuia dintre cele mai...