Un nou membru important al OpenAI părăsește compania. Răspunsul dat de Sam Altman

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
OpenAI
OpenAI
Compania care a pus bazele cunoscutului asistent AI ChatGPT rămâne fără un alt membru cheie al companiei, după ce acesta a ales să își dea demisia.

Directorul departamentului tehnologic al OpenAI, Mira Murati - care a jucat un rol esențial în dezvoltarea ChatGPT și a generatorului de imagini de inteligență artificială Dall-E - a declarat miercuri că părăsește compania, conform CNN.

„Cei șase ani și jumătate petrecuți alături de echipa OpenAI au fost un privilegiu extraordinar”, a declarat Murati într-o notă adresată echipei OpenAI, pe care a postat-o pe X. «Nu există niciodată un moment ideal pentru a te îndepărta de un loc pe care îl prețuiești, însă acest moment pare potrivit».

 

Schimbări majore

Murati se alătură unui șir de directori care au părăsit recent OpenAI. Schimbarea conducerii are loc în timp ce compania încearcă să găsească o cale nouă de creștere, în principal prin facilitarea strângerii de fonduri de la investitori.

Compania, care a fost creată ca un laborator de cercetare non-profit, s-a gândit la o restructurare care ar putea duce la noi randamente pentru investitori. OpenAI ar fi în discuții cu privire la o nouă rundă de strângere de fonduri care ar putea evalua firma la 150 de miliarde de dolari, au raportat Bloomberg și alții.

Ieșirea lui Murati vine după ce Ilya Sutskever, co-fondator al OpenAI, a părăsit compania în luna mai pentru a înființa o nouă companie care se bazează pe securitatea AI. Co-fondatorul OpenAI John Schulman a plecat în august pentru a se alătura companiei concurente Anthropic.

Murati s-a alăturat echipei de conducere a OpenAI în 2018, după ce a lucrat la compania de realitate augmentată Ultraleap (numită atunci Leap Motion) și Tesla. Odată cu lansarea publică a ChatGPT în 2022, Murati a contribuit la conducerea OpenAI, care a devenit rapid un mare competitor în Silicon Valley și a dat drumu cursei AI în lumea tehnologiei.

 

Murati, CEO interimar al OpenAI

În noiembrie anul trecut, ea a fost numită pentru scurt timp CEO interimar al OpenAI în timpul tulburărilor din conducerea companiei, în urma cărora Sam Altman a fost înlăturat, apoi a fost repus rapid în funcție. În timpul dezastrului, Murati s-a alăturat celor peste 500 de colegi angajați ai OpenAI, amenințând că vor demisiona dacă Altman nu va fi readus în companie.

Mai recent, Murati a supravegheat progresele majore ale tehnologiei companiei, inclusiv lansarea în mai a GPT-4o și prezentarea din această lună a OpenAI o1, un model AI despre care compania spune că poate „raționa” pentru a rezolva probleme mai dificile de știință și matematică.

„Recentele noastre lansări de speech-to-speech și OpenAI o1 marchează începutul unei noi ere de interacțiune și inteligență ... Nu am construit doar modele mai inteligente, ci am schimbat fundamental modul în care sistemele AI învață și raționează în probleme complexe”, a declarat Murati în nota prin care își anunță plecarea.

Murati a declarat că părăsește OpenAI pentru a „crea timp și spațiu pentru cercetările mele personale”, dar că va asista la tranziția conducerii.

CEO-ul OpenAI, Sam Altman, a răspuns la postarea X a lui Murati cu una proprie, spunând: „Este greu de estimat cât de mult a însemnat Mira pentru OpenAI, misiunea noastră și pentru noi toți personal”.

„Simt o recunoștință imensă față de ea pentru ceea ce ne-a ajutat să construim și să realizăm, dar mai presus de toate simt recunoștință personală față de ea pentru sprijinul și dragostea din toate momentele grele. Sunt entuziasmat pentru ceea ce va face ea în continuare”, a declarat Altman, adăugând că OpenAI va spune mai multe despre planul de tranziție a conducerii în curând.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Flacără la aragaz / Foto: Freepik

Producţia de gaze a României scade, importurile explodează

Producția internă de gaze naturale a scăzut, iar...

Freepik.com
Parcare. Foto: Freepik.com
Metrou Unirii 2

Guvernul a aprobat bugetul Metrorex. Care sunt cifrele

În şedinţa de joi, 16 octombrie, a Executivului, a fost...

Ghișeu / Foto: Freepik
Vedere aeriană a unui terminal petrolier din Portul Constanța / Foto: Oil Terminal

Guvernul vrea să taxeze și terminalele petroliere private

Guvernul pregătește o modificare amplă a legislației...

Calcule și socoteli

ANAF: procedura de anulare TVA trece exclusiv online

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...

Finantare. Sursa: Freepik.com
Grecia. Foto: Freepik.com
ASF trebuie să mai lucreze pe text
CET Grozăvești / Foto: Radu Tuta / Agerpres
Fabrică de îmbuteliere a apei / Foto: Freepik

Guvernul scumpește apa minerală „la izvor”: cât va costa

Executivul dezbate în ședința de miercuri, 16 octombrie,...

Șofer de TIR / Foto: Freepik

CCR are o veste proastă pentru șoferi

Curtea Constituțională a României (CCR) a respins...

Jurnaliștii părăsesc Pentagonul / Foto: Captură video

O ruptură istorică între Pentagon și presă

Peste 30 de jurnaliști de apărare și corespondenți...

Livrator de mâncare / Foto: Freepik
Salariu / Foto: pexels.com
Economii. Sursa: Freepik.com
Declaratia Fiscala Unica. Foto: AI Freepik.com
Intrarea în salina Praid / Foto: Alex Nicodim / Inquam Photos
Daniel Dăianu / Foto: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

Afaceri cu ”aromă” de profit. O nouă nișă de lux în România

Industria aromatizării spațiilor – o nișă puțin...

Sef. Sursa: Freepik.com
Foto: AI Freepik.com

Rusia, în situaţia de a importa benzină

Se îngroaşă gluma pentru Rusia, după atacurile Ucrainei...

Fermier face curat într-o cocină / Foto: Freepik
Sofer. Freepik.com
Foto: Oana Pavelescu
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

pixel