Un nou regulament de PARCARE pentru București. Ce presupune

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Ar trebui să fie ceva cu adevărat excepțional
Ar trebui să fie ceva cu adevărat excepțional
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că proiectul unui nou regulament de parcare urmează să fie prezentat până la finele anului şi că acesta va asigura spaţii pentru banda unică sau pentru pistele de biciclete.

"Cercul vicios în care noi ne învârtim de ani de zile este că oamenii nu renunţă la maşină, pentru că transportul public nu merge. Nerenunţând la maşină, o parchează pe prima bandă, legal sau ilegal, în funcţie de caz, şi atunci nu ai loc să pui benzi pentru transportul public. Acesta este cercul vicios în care ne învârtim de ani de zile. O să vedeţi foarte curând o propunere de regulament de parcare. Nu o să fie iubită de o parte din oameni, o să fie iubită de alta", a declarat Nicuşor Dan, pentru TVR 1.

Edilul general a menţionat că nu poate să ofere informaţii despre acest proiect, care va fi prezentat doar când se va ajunge la un acord în Consiliul General. El a estimat că acest lucru se va întâmpla până la sfârşitul anului.

"O să ne permită să avem spaţii pentru banda unică şi pentru pistele de biciclete", a mai precizat el. 

Pe de altă parte, edilul Bucureștiului a anunțațt că proiectul de weekend "Străzi deschise" va fi suspendat, după ce, în cursul zilei de miercuri, rata de infectare cu virusul SARS-COV-2 a depăşit în Capitală 6 la mie.

Citește și Parcul Natural Văcăreşti, în administrarea Primăriei lui Nicușor Dan

"Apelez la înţelegerea bucureştenilor în legătură cu această decizie şi sper ca perioada de suspendare să fie cât mai scurtă. Rog în continuare bucureştenii să ia măsuri de autoprotecţie pentru a limita răspândirea bolii, inclusiv evitarea aglomeraţiilor. Să facem împreună eforturile necesare pentru ca sistemul medical din Capitală să nu fie copleşit de acest val 4", a scris primarul general, pe pagina sa de Facebook.

Proiectul "Străzi deschise" a fost lansat la sfârşitul lunii mai.

De atunci, şapte zone din centrul oraşului, de la Grădina Kiseleff la Dâmboviţa şi de la Grădina Icoanei la Grădina Cişmigiu, au devenit pietonale, în fiecare sâmbătă şi duminică, între orele 11,00 şi 22,00.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik
Lingouri de argint
Bijuteriile indiene se ieftinesc
Planșeul Unirii
Reacția pieței la decizia OPEC
Modificarea PNRR
Bitcoin / Foto: Freepik
Ger și viscol
Donald Trump și Jerome Powell
Ministerul Finanțelor
Sediul Bosch / sursa foto: Bosch.de
TVA / Foto: Freepik

Modificare fiscală majoră: fără amenzi în sistemul e-TVA

O modificare importantă în relația dintre contribuabili...

U.S. Immigration and Customs Enforcement
Transelectrica
Finanțele au clarificat
Jensen Huang, CEO Nvidia
Portul Bandar Abbas
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
 Seagal si Vladimir Putin
Stație de transformare / Foto: Arhivă
Trofeul FIFA al Cupei Mondiale de Fotbal
Cod galben de ger / Foto: Freepik
Elon MUsk și Donald Trump / Foto: Casa Albă
Viscolul a închis mai multe drumuri
Scoaterea banilor din firmă se complică

pixel