Un oraș din România, în top 20 destinații în Europa

Autor: Matei Ion
Data actualizării:
Data publicării:
Sibiul se numără printre cele mai bune 20 de destinații din Europa pentru anul 2020, a anunțat joi platforma Forbes.

Orașul Sibiu este considerat ”următoare destinație trendy” de jurnaliștii publicației americane. Orașul transilvănean este lăudat pentru ocazia de a trăi experiențe culturale și gastronomice de nivelul celor din Bruges sau Paris, scene demne de a fi postate pe Instagram precum Praga ori Santorini și un cadru romantic de genul celor pe care le găsești în Roma sau Veneția.

”E poezie și frumusețe la fiecare colț de stradă și ai ochi pe fiecare acoperiș. Acest oraș bogat, unul dintre cele mai vizitate din România, reprezintă 800 de ani de istorie într-un cadru bine păstrat rămâne unul dintre cele mai moderne și dinamice orașe din Europa”, notează cei de la Forbes, care amintesc și faptul că este vorba despre singurul oraș românesc cotat cu trei stele Michelin. Sibiul este recomandat pentru pasionații de istorie, de activități în aer liber, fotografi și pentru iubitorii de drumeții.

Un alt oraș de pe lista dată publicității joi este Colmar, în Franța. Orașul alsacian a fost votat prima destinație europeană pentru 2020 într-un clasament al European Best Destinations (EBD), la cea de-a 11-a ediție a topului. Orașul a adunat cel mai mare număr de voturi din istoria competiției, nu mai puțin de 179.723. Colmar este recomandat pentru city break, escapade romantice, vacanțe de familie și plajă ca i pentru cei dornici de experiențe culturale și gastronomice ieșite din comun.

Atena, în Grecia, este lăudată pentru felurile în care tradiția și modernitate se întâlnesc în muzee, magazine, restaurante și baruri fiind prezentată ca un muzeu ”incredibil, viu, efervescent, în aer liber”.

Tibilisi, din Georgia, este prezentat ca destinația ideală pentru cei interesați de gastronomie, diversitate și arhitectură, aici găsindu-se învecinate structuri moderne și construcții din Evul Mediu dar și clădiri moderniste în stil sovietic.

Cascais, în Portugalia este considerată una dintre cele mai frumoase destinații de coastă din Europa. Plasat în apropiere de Lisabona, Cascais se poate lăuda cu vreme blândă pe tot parcursul anului și cu oportunitățile sportive de agrement, de la golf la sporturi nautice care au redefinit practicile turismului eco în zonă.

Lista celor mai bune destinații europene pentru 2020 mai include Berlin (Germania), Bydgoszcz (Polonia), Cork (Irlanda), Héviz (Ungaria), Madrid (Spania), Menorca (Spania), Namur (Belgia), Paris (Franța), Praga (Cehia), Roma (Italia), Reykjavik (Islanda), Rijeka (Croația), Rotterdam (Olanda), Rochefort Océan (Franța) și Viena (Austria).

Cea de-a 11-a ediție a clasamentului European Best Destination a fost realizată pe baza a 600.000 de voturi. Lista urmează să fie promovată pe tot parcursul anului 2020, realizatorii ei colaborând cu Comisia Europeană pentru a promova turismul ecologic. Platforma online European Best Destination se prezintă pentru al optulea an la rând drept cel mai vizitat website dedicat turismului în Europa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Vânzare online / Foto: Freepik
Investiții / Foto: Freepik
Documente
Delegațiile din Ucraina și SUA
REMAT
Atacurile cibernetice au devenit normă în spațiul digital din România
Fermieri / Foto: Freepik

25 de milioane de euro sprijin pentru fermierii români

Fermierii români vor beneficia de un sprijin financiar...

Dronă militară / Foto: Freepik
Uzină auto / Foto: Flickr
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Supermarket. Freepik.com
Factura. Freepik.com
Taxe / Foto: DCBusiness
Industrie. Foto: Pexels.com
Banca Națională a României

BNR: ROBOR a scăzut, însă IRCC a ajuns la o valoare record

Veşti bune pentru românii care au credite în lei...

Energia, călcâiul lui Ahile al Europei / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com

Tinerii îngroaşă rândurile şomerilor

În trimestrul III al anului 2025, rata de ocupare a...

Wall Street. Foto: Freepik.com
Sediul Băncii Centrale Europene / Foto: BCE / Flickr
Foto: Freepik.com
Grecia
BVB
Diana Buzoianu
Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați

pixel