Un pensionar neliniștit: ”Simt că mor dacă stau acasă”

Inițial, am vrut să-l refuz. Dar ceva m-a oprit: în fața mea stătea un vârstnic, cu părul alb, ochelarii de rigoare, în cămașă albă cu mâneci scurte și blugi, purtând la gât ecusonul firmei la care lucra. Cu o voce surprinzător de tânără și-a cerut scuze pentru deranj și, în cuvinte puține, dar bine alese, mi-a spus ce avea de spus. I-am răspuns la fel de scurt. Se vedea însă că avea chef de vorbă. Și am deschis discuția. 

- Dacă-mi permiteți să vă întreb: câți ani aveți?

- 72 de ani, mi-a spus el, îndreptându-și umerii, chiar dacă ținuta lui era mai mult decât impecabilă pentru o persoană aflată la etatea lui. 

- Înseamnă că sunteți pensionar. Dar încă mai lucrați.

- Da, dar să nu credeți că o fac pentru bani. Nu. Mi-aș permite să stau acasă fără nici o grijă. Chiar am stat. Dar nu am rezistat mai mult de o săptămână. Simt că mor dacă stau în casă. Oricum fac ceea ce tinerilor școliți din ziua de astăzi nu le place. Mie nu îmi este jenă, deși am făcut școală multă la viața mea, mi-a explicat Radu. 

- Imi dau seama că vă plac oamenii, vă place să interacționați cu ei, se vede că aveți experiență în domeniu, am încercat eu să-l trag de limbă. 

- Nu o să vă spun. Se pare însă că am avut noroc: am cunoscut foarte mulți oameni și am văzut foarte multe locuri mai mult sau mai puțin frumoase. I-am observat, pe unii i-am admirat, pe alții i-am criticat, mai mult în sinea mea. Am învățat multe, s-a destăinuit pensionarul de 72 de ani care refuză să stea acasă. 

- Aveți mulți prieteni care v-au urmat exemplul și care au revenit în activitate?

- Nu. Aproape deloc. Deși unii sunt mai sprinteni decât mine. Dar au intrat într-un fel de lâncezeală din care nu pot să mai iasă. Nu duc lipsă de nimic, doar de voință. Trist este că statul în casă le-a agravat bolile. De la o vârstă toți simțim câte un junghi, mergem mai des la medic și suntem mai atenți cu noi. Dar să nu faci nimic toată ziua, asta e ceva foarte grav, a spus el. 

- Ce program aveți, l-am întrebat în continuare. 

- Nu am program fix. Doar o normă, pe care o fac repede și pot să-mi termin și alte treburi. Sunt câțiva vecini care au într-adevăr probleme de sănătate. Și nici financiar nu o duc bine. S-ar angaja, dar puterile nu le mai permit deja. Așa că îi mai ajut eu. Prin bucătărie, prin casă, treburi obișnuite. Dar gata, v-am reținut destul. Mulțumesc pentru timpul acordat și multă sănătate, a spus Radu, coborând în grabă scările. 

L-am privit cu admirație. Nu știu câți astfel de pensionari sunt în România, dar presupun că destui. Este adevărat, că nu toți continuă să muncească doar pentru a intra în vorbă cu unii și cu alții. Cei mai mulți o fac, probabil, pentru a-și rotunji veniturile, pentru a completa pensia calculată de stat. Indiferent însă de motive, ei sunt un exemplu. Pentru mine, în orice caz. Involuntar, mi-am amintit de un scurt schimb de replici dintr-un magazin. La casă, o doamnă cu părul nins o ruga pe casieră să se grăbească. ”Dar ce atâta zor?”, a întrebat aceasta. ”Încep munca peste o jumătate de oră și nu îmi place să întârzii?” ”Muncă? La vârsta dumneavoastră? Eu abia aștept să ies la pensie, să stau!”, a răspuns casierița, o persoană la vreo 40 de ani.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.