Un român a inventat ghiveciul inteligent. Își udă singur florile

Autor: Mihai Paul
Data publicării:
Precum florile, așa și caracterul persoanelor
Precum florile, așa și caracterul persoanelor
Robert Kovacs, absolvent al clasei a XII-a a Liceului Unitarian „Janos Zsigmond” Cluj-Napoca, a inventat un ghiveci inteligent care se udă singur. Utilizatorul acestui sistem dispune de o aplicaţie pe telefonul mobil cu care poate seta parametrii în care se află planta.

”Invenţia mea constă într-un ghiveci de flori inteligent <>, care are o cutie de control ambiental a temperaturii şi iluminatului din casă şi una care face conexiunea la internet prin cablu sau wifi. Utilizatorul are o aplicaţie pe telefonul mobil de unde poate seta parametrii în care să se afla planta respectivă – de temperatură, de umiditate. Sistemul automat îi oferă plantei condiţiile setate de proprietar, iar acesta are acces la o bază de date privind evoluţia plantei de temperatură, umiditate, PH al solului. Ceea ce îl face deosebit pe acest ghiveci inteligent este că atunci când utilizatorul uită să umple rezervorul cu apă sau este plecat de acasă, în concediu, de exemplu, se reumple automat, având un modul de condensare care condensează aerul, iar apa rezultată este tratată cu minerale. Practic, absoarbe umiditatea din aer şi o transformă în apă pentru plante”, a spus Kovacs.

Europa are nevoie de români. De la frizeri și farmaciști, la sticlari

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Inflație / Foto: Freepik
SRL vs. PFA
Impozit minim global / Foto: Freepik
Mugur Isărescu
Shein și Temu / Foto:Trong Khiem Nguyen / Flickr
Mark Zuckerberg, Jeff Bezos, Sundar Pichai (CEO Google) și Elon Musk, la ceremonia celei de a doua inaugurări a lui Donald Trump
Bogdan Ivan
Schimb valutar. Freepik.com

Riscurile utilizării anvelopelor uzate sau nepotrivite

Anvelopele sunt singurul punct de contact dintre...

Parlamentul European
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

CCR dă undă verde tăierii pensiilor speciale

Curtea Constituțională a României a respins miercuri...

ANAF / Foto: DCBusiness
Rețea electrică / Foto: Freepik
Tren înzăpezit / Foto: Freepik

CFR Călători anulează zeci de trenuri din cauza ninsorilor

CFR Călători anulează zeci de trenuri din cauza...

Viscolul a închis mai multe drumuri
Contor de gaze / Foto: Freepik
Ninsoarea a afectat transportul în comun din Capitală / Foto: Liliana Zamarcaru
Aeroportul Otopeni / Inquam Photos / Octav Ganea
Parlament
Drumarii au scos utilajele de dezăpezire
Bursa de la Tokyo / Foto: Kakidai / Wikipedia
Tren Coralia Stream
Banca Națională a României
Bursa / Foto: Freepik
Ministerul Finanțelor
Cvadricilul care a luat foc în cartierul Crângași din București / Foto: Cosmin Enache / Inquam Photos
ANAF SAF-T
Viitoarea centrală SMR a Rolls-Royce

pixel