Un tren a deraiat pe ruta București-Craiova, în apropiere de Fărcășele

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
O garnitură cu grâu din Ucraina a deraiat
O garnitură cu grâu din Ucraina a deraiat
Traficul feroviar între staţiile Fărcaşele şi Drăgăneşti Olt a fost închis în cursul nopţii, din cauza deraierii unei garnituri private de marfă, iar trei trenuri au fost anulate luni dimineaţa, informează purtătorul de cuvânt al companiei CFR SA, Oana Brânzan.

Potrivit unui comunicat al companiei, remis luni dimineaţa AGERPRES, pentru asigurarea continuităţii circulaţiei feroviare pe relaţia Bucureşti - Craiova, reprezentanţii Regionalei CF Craiova asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto între staţiile Drăgăneşti Olt - Caracal.

Ioan Pintea a preluat conducerea la CFR SA

"Facem precizarea că trenurile IR 1591, IR 1594 şi IR 1591, care tranzitau zona deraierii, au fost anulate în cursul dimineţii, însă călătorii au fost preluaţi de trenurile IR 1822, IR 1696 şi 72-1, redirecţionate pe ruta ocolitoare prin Caracal - Piatra Olt - Goleşti - Bucureşti Nord (şi retur)", a precizat Oana Brânzan.

Trenul de marfă aparţine operatorului privat Constantin Grup şi avea în compunere 37 de vagoane încărcate cu cereale.

Cauzele deraierii vor fi stabilite de o comisie de specialitate. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik
Lingouri de argint
Bijuteriile indiene se ieftinesc
Planșeul Unirii
Reacția pieței la decizia OPEC
Modificarea PNRR
Bitcoin / Foto: Freepik
Ger și viscol
Donald Trump și Jerome Powell
Ministerul Finanțelor
Sediul Bosch / sursa foto: Bosch.de
TVA / Foto: Freepik

Modificare fiscală majoră: fără amenzi în sistemul e-TVA

O modificare importantă în relația dintre contribuabili...

U.S. Immigration and Customs Enforcement
Transelectrica
Finanțele au clarificat
Jensen Huang, CEO Nvidia
Portul Bandar Abbas
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
 Seagal si Vladimir Putin
Stație de transformare / Foto: Arhivă
Trofeul FIFA al Cupei Mondiale de Fotbal
Cod galben de ger / Foto: Freepik
Elon MUsk și Donald Trump / Foto: Casa Albă
Viscolul a închis mai multe drumuri
Scoaterea banilor din firmă se complică

pixel