Ungaria cere României gaze din Marea Neagră

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Ungaria vrea să își diversifice căile de aprovizionare cu gaze
Ungaria vrea să își diversifice căile de aprovizionare cu gaze
Ungaria este gata să cumpere gaze din partea românească a Mării Negre, la preţul pieţei, în condiţiile în care şi-a propus diversificarea surselor de aprovizionare, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, Zákonyi Botond, ambasadorul Ungariei la Bucureşti. Potrivit acestuia, companiile maghiare au avut discuţii preliminare cu producătorii din Marea Neagră, dar toată lumea aşteaptă decizia finală de investiţii pentru demararea producţiei.

"Aproape toate casele din Ungaria sunt conectate la gaz, aproape toţi consumatorii casnici, nu ştiu exact procentul, dar într-o proporţie covârşitoare. Aceasta deoarece încălzirea pe gaze este mai ieftină decât cea pe lemne. Avem un singur furnizor, Rusia, şi avem nevoie de diversificare cât de mult posibil", a arătat diplomatul maghiar, care a participat, miercuri, la o conferinţă pe tema gazelor naturale.

El a susţinut că Rusia este un furnizor de încredere şi a livrat mereu tot ceea ce s-a angajat, însă Ungaria are nevoie de diversificarea atât a furnizorilor, cât şi a rutelor de aprovizionare. "Marea Neagră este vitală, este cea mai uşoară cale pentru noi, pentru Austria, dar şi pentru România, pentru că nu mai plăteşte tarife de transport. Este o soluţie logică", a adăugat ambasadorul.

Citește și: Condițiile OMV pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră

Întrebat dacă Ungaria susţine în vreun fel proiectele din Marea Neagră, puse în aşteptare din cauza legislaţiei, Zákonyi Botond a răspuns: "Încă sperăm ca, până în 2022, să înceapă producţia iar exportul să fie disponibil. Pentru că suntem convinşi că acest lucru este cel mai bun şi pentru România".

Autorităţile maghiare şi-au declarat şi în trecut intenţia de a achiziţiona gaze din Marea Neagră, după începerea producţiei. În luna februarie, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi Comerţului, Peter Szijjarto, s-a întâlnit cu secretarul american pentru energie, Rick Perry, ocazie cu care Szijjarto i-a cerut oficialului american să intervină pe lângă ExxonMobil, pentru ca grupul petrolier american să demareze, împreună cu partenerul austriac OMV, producţia de gaze offshore în România, transmitea MTI.

În apele teritoriale româneşti ale Mării Negre, companiile ExxonMobil şi OMV Petrom explorează împreună blocul Neptun, unde primele estimări arată existenţa unor zăcăminte de gaze între 42 şi 84 de miliarde de metri cubi. OMV Petrom a anunţat, în februarie, că amână decizia finală de investiţii. Christina Verchere, CEO al OMV Petrom a declarat că firma are nevoie de stabilitate fiscală, de o piaţă liberă a gazelor şi de infrastructură pentru a demara proiectul de gaze din Marea Neagră, iar actualul cadru legislativ nu îndeplineşte aceste condiţii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ședință de guvern
Contor de gaze / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
The Washington Post / Foto: DCBusiness

The Washington Post anunță concedieri masive

The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...

Lingouri de aur
Porțile de Fier
Foto: BVB
Freepik.com
UE a aprobat împrumutul pentru Ucraina
Foto: Mihai Ciobanu
Alexandru Nazare
Bani

Veşti bune despre leu de la BNR

Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.

Agent ICE amenință presa cu arma în timpul evacuării dintr-un hotel unde erau cazați / Foto: Captură video

Trump retrage sute de agenți ICE din Minnesota

Administrația președintelui Donald Trump reduce...

Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik
Freepik.com

Cum poți plăti rate cu 20% mai mici prin refinanțare

Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...

Codul Muncii. Freepik.com

Oferta zilei pentru cei care caută un loc de muncă

Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...

ANAF / Foto: DCBUsiness
Platforma de foraj Transocean Barents / Foto: OMV Petrom
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm

Protest în faţa Guvernului

Sindicaliştii din Educaţie protestează miercuri în faţa Guvernului.

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik

pixel