Ungaria și Serbia construiesc un nou oleoduct pentru petrolul rusesc

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Oleoductul Drujba
Oleoductul Drujba
Budapesta şi Belgrad au stabilit să construiască un nou oleoduct pentru ca Serbia să poată să primească petrol rusesc după ce se va sista furnizarea prin conductele care acum trec prin Croaţia, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al Guvernului ungar, Zoltan Kovacs, citat de agenţia EFE.

Anunţul a venit într-un moment în care Uniunea Europeană se pregăteşte pentru a implementa un embargo parţial pentru importurile de petrol rusesc, aceasta fiind una dintre sancţiunile impuse Kremlinului pentru invazia din Ucraina.

Premierul ungar, Viktor Orban, este principalul aliat comunitar al Moscovei, iar Serbia este o ţară care îşi menţine relaţiile tradiţionale de prietenie cu Rusia.

"Premierul ungar Orban a fost de acord cu construcţia unui oleoduct către Ungaria. Această nouă conductă va permite aprovizionarea Serbiei cu petrol mai ieftin din Urali (Rusia), prin conectare cu oleoductul Drujba", a scris purtătorul de cuvânt Zoltan Kovacs pe contul său de Twitter.

Acesta a reamintit că aprovizionarea cu petrol a Serbiei se realizează în prezent "prin intermediul unui oleoduct care trece prin Croaţia".

"Este puţin probabil ca aceasta să mai fi posibil în viitor, din cauza sancţiunilor (comunitare împotriva Rusiei) adoptate", a adăugat el.

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, anunţase sâmbătă că a ajuns la un acord cu Orban în legătură cu construcţia oleoductului pentru diversificarea surselor de aprovizionare.

Potrivit lui Vucic, instalarea noii conducte, de 128 kilometri lungime şi care va ajunge la rafinăria ungară din apropierea graniţei cu Serbia, va dura circa doi ani şi va costa în jur de 100 milioane de euro.

"Croaţia s-a dovedit a fi un furnizor nesigur", a spus Vucic sâmbătă, făcând referire la planurile Zagrebului de a nu permite trecerea petrolului rusesc pe teritoriul său.

Intrarea în vigoare a acestei măsuri, care va fi adoptată în cadrul sancţiunilor impuse Rusiei de Uniunea Europeană, este prevăzută pentru data de 1 noiembrie.

Totuşi, a fost întârziată cel puţin o lună în aşteptarea unei decizii din partea celor 27 de state membre cu privire la excluderea ţărilor balcanice şi embargoul petrolier care va începe să fie aplicat în decembrie.

Petrolul pe care în prezent îl importă Serbia din Rusia vine pe cale maritimă în Croaţia şi de acolo prin oleoduct.

Vucic a subliniat că Executivul său intenţionează, de asemenea, construirea altui oleoduct care să ajungă la portul albanez Durres, trecând prin Macedonia de Nord.

Serbia depinde în mare măsură de Rusia pentru aprovizionarea cu petrol, deşi importă şi din alte ţări şi are şi surse proprii pentru a acoperi 20% din necesităţile sale.

Ungaria importă din Rusia 65% din petrol şi 85% din gazele pe care le utilizează.

Citește și:

Eurodeputați: Ungaria nu mai poate fi considerată o democrație deplină. Se cere să fie tăiate fonduri

Parlamentul european condamnă "eforturile deliberate și sistematice ale guvernului maghiar" de a submina valorile europene și cere rezultate în procesul articolului 7.

Lipsa de acțiune decisivă a UE a contribuit la apariția unui "regim hibrid de autocrație electorală", adică un sistem constituțional în care au loc alegeri, dar în care respectul pentru normele și standardele democratice este absent, spun deputații europeni.

Raportul adoptat joi, cu 433 de voturi pentru, 123 împotrivă și 28 de abțineri, se bazează pe cel cu care Parlamentul a declanșat procedura articolului 7 în 2018, pentru a oferi o imagine de ansamblu a evoluțiilor din cele 12 domenii de îngrijorare ale Parlamentului. Astfel, acesta demonstrează modul în care valorile consacrate în articolul 2 din tratatele UE, inclusiv democrația și drepturile fundamentale din țară, s-au deteriorat și mai mult din 2018, prin "eforturile deliberate și sistematice ale guvernului maghiar" și exacerbate de inacțiunea UE.

Instituțiile UE trebuie să acționeze și trebuie, de asemenea, să fie trase la răspundere

Parlamentul deplânge incapacitatea Consiliului de a face progrese semnificative pentru a contracara regresul democratic. Deputații subliniază că articolul 7 alineatul (1) nu necesită unanimitatea statelor membre pentru a identifica un risc clar de încălcare gravă a valorilor UE și nici pentru a emite recomandări și termene concrete. Ei spun că orice întârziere suplimentară în a acționa în conformitate cu normele articolului 7 pentru a proteja valorile UE în Ungaria ar echivala cu o încălcare a principiului statului de drept de către Consiliul însuși.

Deputații europeni îndeamnă Comisia să utilizeze pe deplin toate instrumentele pe care le are la dispoziție și, în special, regulamentul privind condiționalitatea bugetară. Într-un moment în care valorile UE sunt amenințate în special de războiul Rusiei împotriva Ucrainei și de acțiunile sale anti-UE, ei solicită, de asemenea, Comisiei să:

- se abțină de la aprobarea planului maghiar privind FRR până când Ungaria nu va respecta pe deplin toate recomandările relevante ale Semestrului European și nu va pune în aplicare toate hotărârile relevante ale Curții de Justiție a UE și ale Curții Europene a Drepturilor Omului; Citește mai mult AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.

pixel