Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, oprită

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Unitatea 1 a CNE Cernavodă va intra duminică în programul de oprire planificată, desincronizarea de la Sistemul Energetic Naţional urmând să aibă loc la ora 11:00, potrivit Nuclearelectrica.

"Opririle planificate reprezintă proiecte complexe, iniţiate cu 24 de luni anterior datei planificate, având o echipă de management de proiect, grafic de realizare, planificare de resurse umane şi bugetare corespunzătoare", se menţionează într-un comunicat al societăţii.

În perioada opririi planificate se vor efectua activităţi din următoarele programe: programul de mentenanţă preventivă; programul de mentenanţă corectivă; programul de inspecţii; programul de testări obligatorii pe perioada opririlor planificate; programul de implementare modificări de proiect.

Lucrările se vor executa în condiţii de siguranţă pentru personalul centralei, public şi mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă şi cu respectarea tuturor măsurilor de protecţie împotriva COVID-19, menţionează reprezentanţii Nuclearelectrica.

Centrala nuclearoelectrică Cernavodă asigură funcţionarea în siguranţă a Unităţilor nucleare 1 şi 2, fiecare cu o putere instalată de producţie de 700 MW. Cele două reactoare de la Cernavodă asigură aproximativ 20% din necesarul de energie al României.

Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost pusă în operare comercială la data de 2 decembrie 1996, iar Unitatea 2 la data de 28 septembrie 2007. 

Nuclearelectrica și Romgaz: 50% din profituri merg spre investiții

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Finante. Freepik.com
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Contor de gaze / Foto: Freepik
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Poluare / Foto: Freepik
Contor de gaze / Foto: Freepik
Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
The Washington Post / Foto: DCBusiness

The Washington Post anunță concedieri masive

The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...

Lingouri de aur
Porțile de Fier
Foto: BVB
Freepik.com
UE a aprobat împrumutul pentru Ucraina
Foto: Mihai Ciobanu
Alexandru Nazare
Bani

Veşti bune despre leu de la BNR

Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.


pixel