"Conform normelor şi procedurilor CNE Cernavodă, efectuarea lucrărilor de remediere se poate realiza numai cu Unitatea în stare oprită. SNN va transmite un comunicat de presă după finalizarea acestor lucrări de remediere, acestea desfăşurându-se în conformitate cu planurile şi procedurile centralei fără niciun impact asupra personalului, mediului şi populaţiei", precizează compania.
Nuclearelectrica operează centrala nucleară de la Cernavodă, unde funcţionează două reactoare de tipul CANDU 6, cu o putere totală de 1.400 de MW. Acestea asigură circa 20% din producţia naţională de electricitate.
CCR discută numirea lui Marian Neacșu în funcția de vicepreşedinte al ANRE
Reactorul 1 a fost pus în funcţiune în anul 1996, iar Unitatea 2 în anul 2007.
Princpalul acţionar al Nuclearelectrica este statul român, prin Ministerul Energiei, care deţine 82,49% din capitalul social.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Eliminarea plafonării...
România ajunge să importe tot...
De la Turcia la Italia, tot mai multe bănci centrale...
România continuă să importe...
Taxa pentru examenul de...
Cum vrea UE să întărească rolul...
Vânzările globale de...
Ministerul Finanțelor aduce...
Fără eliminarea risipei...
Ministerul Agriculturii a...
Curs valutar BNR, 6 februarie...
Autoritatea Naţională pentru...
Ministerul Finanțelor...
Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...
"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...
Toyota, cel mai mare producător...
Informaţiile aşteptate de...
Hidroelectrica revine pe prima...
ACUE atrage atenţia asupra...