Universitatea Oxford recruteze peste 10.000 de persoane pentru teste

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Universitatea Oxford a anunţat vineri că doreşte să recruteze peste 10.000 de persoane
Universitatea Oxford a anunţat vineri că doreşte să recruteze peste 10.000 de persoane
Universitatea Oxford a anunţat vineri că doreşte să recruteze peste 10.000 de persoane pentru cea de-a doua fază a unui studiu clinic, despre care a spus că "progresează foarte bine", demarat pentru a dezvolta un vaccin împotriva noului coronavirus în parteneriat cu compania farmaceutică AstraZeneca, informează AFP. 

Faza iniţială a acestui studiu clinic (teste realizate pe pacienţi umani), concepută pentru a evalua siguranţa şi eficacitatea vaccinului, a fost lansată în aprilie pe o mie de voluntari cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani. "Următorul studiu va fi realizat pe un eşantion de până la 10.260 de adulţi şi copii", au precizat reprezentanţii Universităţii Oxford într-un comunicat.

Rușii au VACCINUL împotriva covid-19. L-au și testat. Dar nu oricum

"Studiul clinic progresează bine şi vom demara acum teste pentru a evalua reacţia imunitară indusă de vaccin la adulţi cu vârste mai avansate", a explicat profesorul Andrew Pollard, care coordonează Oxford Vaccine Group. Cercetătorii vor să afle dacă acest vaccin potenţial "poate să ofere o protecţie pentru o populaţie mai mare".

Pe durata fazei a doua, reacţia imunitară declanşată de vaccin va fi evaluată pe persoane cu vârste cuprinse de la cinci la 69 de ani.

Faza a treia va permite oamenilor de ştiinţă să măsoare eficacitatea vaccinului pe un grup amplu de voluntari cu vârste de cel puţin 18 ani.

Universitatea Oxford, al cărei proiect este finanţat şi de guvernul britanic, a încheiat un parteneriat cu laboratorul farmaceutic britanico-suedez AstraZeneca pentru fabricarea şi distribuirea în lumea întreagă a acestui vaccin în curs de dezvoltare.

În aprilie, Universitatea Oxford a demarat prima fază a studiului clinic şi a anunţat un obiectiv foarte ambiţios: acela ca noul vaccin să devină disponibil pentru publicul larg în toamna acestui an.

Însă vineri, într-o declaraţie pentru BBC, profesorul Andrew Pollard a spus că este "foarte greu de ştiut momentul exact" când cercetătorii vor obţine "dovezile ce atestă că vaccinul funcţionează cu adevărat".

Vaccinul creat de cercetătorii de la Oxford se bazează pe un adenovirus modificat, care îi afectează pe cimpanzei. El permite "generarea unei puternice reacţii imunitare după o singură doză şi nu este vorba despre un virus replicant", care, totodată, "nu poate să provoace o infectare continuă la individul vaccinat".

Din cele 188 proiecte de cercetare aflate în desfăşurare în lumea întreagă pentru găsirea unui vaccin, opt se află în prezent în etapa studiilor clinice (realizate pe oameni), potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Găsirea unui vaccin este considerată singura cale posibilă pentru revenirea la "normalitate" a omenirii, a prevenit în aprilie secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Benzinărie
Foto: Freepik.com
Lingouri de aur / Foto: Unsplash
Marea Britanie

Noi condiții de călătorie în Marea Britanie pentru români

Începând cu 25 februarie, cetățenii români care doresc...

Elveția a adoptat inteligența artificială în domeniu IT / Foto: Freepik

AI împinge Elveția în fruntea Europei la productivitate

Productivitatea în sectorul informației și...

Viscolul închide mai multe șosele / Foto: Arhivă
Banca Naționala a României

De ce a greșit BNR prognoza inflației pentru decembrie 2025

BNR recunoaște erorile de prognoză: inflația din 2025 a...

Muncitori pe șantier / Foto: Unsplash
Cripto / FOTO: Freepik

Evoluția Bitcoin după anunțul privind majorarea tarifelor

Bitcoin a evoluat aproape neschimbat duminică,...

Pompe de petrol
Marco Rubio / Foto: Daniel Torok / Casa Albă
Drumarii au scos utilajele de dezăpezire
Finanțare / FOTO: Freepik

Adrian Nica, vești despre facturarea persoanelor fizice

Emiterea facturilor de către persoanele fizice a stârnit...

Donald Trump
Butoaie cu petrol / Foto: Freepik
Florin Bănică
Banca Națională a României
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Friedrich Merz, cancelarul Germaniei
Proteste în Iran
Viscolul a închis mai multe drumuri
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Aeroportul din Sifia, Bulgaria / Foto: Wikipedia
Cimitir de mașini
ANAF schimbă foaia / Foto: Freepik
Un timp de stat în casă

pixel